17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAVAS a suflat în iaurtul Electroputere

AVAS a suflat în iaurtul Electroputere

Contractul de privatizare a Electroputere a fost semnat, dar neclarităţile rămân. Documentul parafat de AVAS cu Al Arrab Contracting nu conţine clauze de păstrare a numărului de angajaţi şi, mai mult, le dă libertate saudiţilor să facă tot ce vor cu fabrica din Bănie. Motivul neoficial: statul a vrut să evite greşelile făcute în cazul Daewoo.

Cea mai spinoasă problemă rămâne plata datoriilor istorice ale uzinei de 44 de milioane de euro de care nici un creditor nu s-a putut atinge până acum, întrucât Electroputere era potejată prin lege specială de la executarea silită. După ce saudiţii vor plăti cele 2,3 milioane de euro pentru pachetul de 62,8% din acţiuni, iar contractul va intra în vigoare, acest lucru va deveni posibil. Nici informaţiile vechiculate de oficialii români despre modul de plată a restanţelor nu au clarificat problema. În timp ce preşedintele AVAS, Teodor Atanasiu, a spus că în contract nu sunt stipulate termene de plată, preşedintele Al Arrab, Said Bahjat Said, a dat de înţeles că s-ar fi convenit asupra unui grafic de eşalonare. Said a complicat şi mai mult lucrurile, spunând în conferinţa de presă de la semnarea contractului că, dacă este nevoie, firma sa va face un credit bancar pentru plata datoriilor asumate.

Primăria ameninţă cu executarea silită

 

Primăria Craiova este unul dintre creditorii care au de recuperat bani de la Electroputere. Şi nu sunt puţini. 140 de miliarde de lei vechi, adică peste patru milioane de euro. Suma s-a strâns de-a lungul timpului, când municipalitatea a avut mâinile legate şi nu a putut executa silit uzina, ceea ce nu va mai fi cazul după intrarea în vigoare a contractului. „După ce contractul va deveni valabil, Electroputere îşi va plăti datoriile curente, iar restul sumei o vom eşalona pe o perioadă de doi ani, ceea ce înseamnă cam 70 de miliarde de lei pe an, bani care vor intra în bugetul oraşului. Electroputere este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul local“, a spus Ioan Văcariu, directorul Direcţiei Taxe şi Impozite din cadrul primăriei. Lucrurile sunt departe, însă, de a fi rezolvate. Văcariu spune că nu va semna nici un grafic de eşalonare până când guvernul nu va aproba acest lucru prin lege specială. „Noi nu avem voie să eşalonăm datorii, deoarece nu ne permite Codul Fiscal, aprobat în conformitate cu normele europene în domeniu“, a avertizat Văcariu. Acesta a ameninţat că îi va păsui pe saudiţi până în ianuarie anul viitor, după care va trece la executare silită. „Dacă nu va ieşi legea specială până atunci, le vom pune sechestru pe clădiri şi teren. Primarul Antonie Solomon a precizat însă că, din câte ştie, saudiţii vor plăti datoria integral.

 

Saudiţilor le mai trebuie 5% din acţiuni pentru control total

 

Tot în suspans rămâne şi păstrarea obiectului de activitate al Electroputere. Contractul nu-i obligă pe saudiţi să facă aceleaşi produse care au adus renumele fabricii de-a lungul timpului. Asta nu înseamnă însă că Al Arrab nu se va ţine de cuvânt şi nu va relansa activitatea productivă a fabricii. Deşi au cumpărat 62,8% din capitalul social al Electroputere, saudiţii nu pot lua orice fel de decizie în adunarea acţionarilor, cum ar fi dizolvarea societăţii sau mărirea capitalului social fără afectarea cotelor celorlalţi acţionari. Potrivit directorului uzinei, Cornel Mondea, anumite decizii se iau cu votul unei majorităţi de două treimi din capitalul social. Asta înseamnă aproximativ 67% din totalul acţiunilor. Cu alte cuvinte, pentru a deţine controlul total în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA), Al Arrab ar trebui să mai cumpere 5% din capitalul social al Electroputere, intenţie declinată de preşedintele Said. În acest caz, saudiţii pot specula Legea societăţilor comerciale. Convoacă prima AGA la care nu se întruneşte cvorumul, iar la cea de-a doua îşi impun punctul de vedere, deoarece deciziile se iau cu majoritatea celor prezenţi, cu condiţia să fie de faţă persoanele cu drept de vot de cel puţin 50% din capitalul social.

 

AVAS a vrut să evite greşelile de la privatizarea Daewoo

 

Altă nebuloasă a contractului de privatizare este decizia AVAS de a nu include clauze de menţinere a numărului de angajaţi, aşa cum s-a întâmplat în cazul Daewoo. Surse din cadrul instituţiei au explicat pentru GdS motivul lipsei acestei clauze. „Dacă am fi pus această obligaţie, am fi renunţat la obţinerea unui preţ mai mare al pachetului de acţiuni scos la vânzare, iar Comisia Europeană putea interpreta că este ajutor de stat, aşa cum s-a întâmplat la Daewoo. AVAS nu a procedat precum comisia ministerială din cazul privatizării Daewoo“, a spus sursa citată, dând de înţeles că Autoritatea a vrut cu orice preţ să evite greşelile care au dus la suspendarea contractului cu Ford. Cât despre plata datoriilor Electroputere, sursa menţionată a precizat că formularea din contract nu implică AVAS cu nimic în rezolvarea situaţiei. „Cumpărătorul îşi asumă obligaţia de a determina societatea să realizeze plata datoriilor“, scrie în contractul de privatizare.

Saudiţii au rămas la Craiova

Până când contractul va intra în vigoare, o parte a delegaţiei saudite a rămas în Craiova, unde ieri studiau datele tehnice ale Electroputere şi structura personalului. „În prezent, avem 2.589 de angajaţi, dintre care 529 la fabrica de aparataj, 468 la fabrica de motoare, 442 la locmotive şi 554 la transformatoare. Dacă noii proprietari se orientează către locomotive, muncitorii pot fi transferaţi din celelalte fabrici“, a declarat Cornel Mondea. Ieri, preţul la bursa de valori al unei acţiuni Electroputere a fost de 11.100 de lei vechi, în scădere cu 5,93%.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU