13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGenică Boerică, eliberat de Curtea de Apel Bucureşti

Genică Boerică, eliberat de Curtea de Apel Bucureşti

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au hotărât astăzi punerea în libertate a omului de afaceri craiovean Genică Boerică şi au decis înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligaţia de a nu părăsi localitatea.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis, miercuri, recursul formulat de Dorian Aurel Prie şi Genică Boerică la cererea parchetului de prelungire a duratei arestării preventive şi a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligaţia de a nu părăsi localitatea.
Decizia instanţei este de punere de îndată în libertate.

Instanţa a amânat pentru 24 octombrie, în acelaşi dosar, recursul lui Radu Drăgan, din lipsă de apărare la termenul de miercuri.

Avocaţii lui Prie şi Boerică, judecaţi într-un dosar privind rambursări ilegale de TVA, au făcut recurs la decizia procurorului de prelungire a măsurii arestării preventive, pe motiv că referatul procurorului este nemotivat, că s-a dispus a patra prelungire a măsurii arestării preventive şi că nu s-a dovedit pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta cei doi. De asemenea, apărătorii au declarat în faţa instanţei că dosarul a fost trimis la parchet pentru prelungirea măsurii arestării preventive în data de 13 octombrie, iar a doua zi s-a dispus luarea acestei măsuri.
Avocaţii au cerut la termenul de azi casarea pronunţării din 14 octombrie, admiterea recursului şi respingerea propunerii de arest preventiv.

Genică Boerică a fost arestat pe 16 iunie în baza unui mandat emis pe 14 iunie de Tribunalul Dolj, fiind acuzat de infracţiuni economice în legătură cu o rambursare ilegală de TVA, în valoare totală de 1,1 milioane de lei.
Ulterior, judecătorii Curţii de Apel Craiova au decis anularea mandatului de arestare preventivă emis pe numele lui Boerică şi au trimis dosarul Tribunalui Dolj pentru rejudecarea cauzei. Câteva zile mai târziu, magistraţii Tribunalului Dolj au hotărât anularea mandatului, iar procurorii au depus şi câştigat recursul la Curtea de Apel Craiova, Boerică fiind din nou arestat pe de 6 iulie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS