12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTăriceanu susţine că nu îl consideră vinovat pe Remeş

Tăriceanu susţine că nu îl consideră vinovat pe Remeş

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat într-un interviu acordat RFI România că nu l-a demis pe Decebal Traian Remeş pentru că l-ar fi considerat vinovat, ci pentru că un ministru implicat într-un asemenea scandal nu îşi mai poate exercita funcţia "cu autoritate şi responsabilitate".
"Eu aş fi preferat ca judecarea unei astfel de situaţii (cea în care este implicat fostul ministru al Agriculturii, Decebal Traian Remeş-n.r.) să se facă în justiţie, neînsemnând niciun moment ca mi-aş fi dorit ca un caz de corupţie, dacă există, să fie ţinut sub tăcere. Vreau să fiu bine înţeles, nu tolerez aceste lucruri. Este şi motivul pentru care am luat decizia demiterii ministrului, dar nu pentru că l-aş considera vinovat, ci pentru că un ministru implicat într-un astfel de scandal este evident că nu îşi mai poate exercita funcţia cu responsabilitate şi cu autoritate", a declarat premierul.
Tăriceanu a mai precizat că fostul ministru al Agriculturii a fost judecat în piaţa publică şi nu în Justiţie, aşa cum ar fi fost normal.
Ministrul Agriculturii, Traian Remeş, i-a înmânat, joi, premierului Călin Popescu Tăriceanu demisia sa din funcţie, cerere acceptată de şeful Guvernului, după ce postul naţional de televiziune a difuzat, miercuri seara, imagini din înregistrarea video a întâlnirii sale cu fostul ministru Avram Mureşan.
"Mă abţin să fac speculaţii, în orice caz, aşa cum a arătat acel documentar prezentat la televiziune pare să fie un film produs de instituţia care s-a ocupat de instrumentarea cazului şi rămâne de văzut care a fost filiera prin care s-a ajuns să fie dat publicităţii un set de «probe», care nu ar fi avut ce să caute decât în justiţie, în faţa instanţei", a spus Tăriceanu.
Tăriceanu a arătat că modul în care televiziunea publică a prezentat cazul Remeş denotă "carenţe grave" în ceea ce priveşte deontologia şi a apreciat acest fapt drept regretabil.
„Modul în care s-a făcut prezentarea jurnalistică (n.r. – în cazul Remeş) denotă carenţe grave în ceea ce priveşte deontologia celor care lucrează la televiziunea publică. Mie mi se pare regretabil.(…) Înţeleg ceea ce este goana după senzaţional şi după o bombă jurnalistică, dar în acelaşi timp cred că meseria de jurnalist trebuie să însemne şi responsabilitate şi corectitudine", a mai spus şeful Guvernului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII