10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSibiu: Invazia vizitatorilor

Sibiu: Invazia vizitatorilor

Capitala culturală atrage precum un magnet turişti. De la începutul anului 2007, oraşul lui Hermann a fost vizitat de peste 600.000 de turişti. Dintre aceştia, circa 300.000 de turişti au vizitat Sibiul, doar în trecere, timp de o zi. „Este un bilanţ intermediar foarte pozitiv”, a declarat ieri primarul Klaus Johannis. Edilul şef al oraşului este convins că până la sfârşitul anului numărul turiştilor va ajunge la un milion de persoane, aşa cum se estima la începutul programului. Numărul turiştilor înregistrat până acum este dublu faţă de cel din 206 şi triplu faţă de 2005. Majoritatea turiştilor vin din Germania, Franţa, Olanda, Italia şi Spania. Nu puţini sunt turiştii care au bătut mii de kilometri şi au venit din Australia sau America doar ca să vadă capitala culturală.Obiectivele istorice cele mai vizitate de turişti sunt Turnul Sfatului şi Podul Mincinoşilor, dar şi bisericile din centrul istoric. Potrivit municipalităţii sibiene, creşterea numărului de turişti se datorează atât campaniei de promovare internaţională a Sibiului, cât şi numroaselor investiţii făcute în oraş. În ultimii doi ani, centrul istoric al oraşului a fost reabilitat în întregime. Pentru aceste lucrări şi nu numai au fost investiţi atât bani de la guvern cât şi din fonduri locale şi europene. Doar finanţarea de la stat se ridică la 40 de milioane de euro. Sibiu-Capitală culturală este al treilea obiectiv investiţional de pe lista executivului, după autostrătile Bucureşti- Constanţa şi Bechtel.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS