Sunt din România. Aveţi ceva de lucru pentru mine?

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

A absolvit în 1983 Facultatea de Istorie şi Filosofie din Bucureşti. A stat 15 ani la catedră, după care a început afaceri pe cont propriu. Apoi s-a hotărât să îşi facă altă viaţă, într-o ţară care să îi ofere mai multe posibilităţi. Niculina Ilisie a hotărât, să plece la muncă în Spania în 2000. S-a întors acasă după şapte ani.

„Simţeam că mă dezrădăcinez. Plecam să nu mă mai întorc, acesta era planul meu. Am plecat cu un geamantan şi o sticlă cu apă. Am vândut tot din casă. În spaniolă ştiam să spunem doar «Bună seara, am dori să ştim unde putem să înnoptăm». Decizia a fost destul de dură pentru noi în momentul acela. Nu pot să vă explic ce am simţit când am plecat şi mi-am lăsat mama şi copilul“, povesteşte Niculina.

Zarurile destinului au căzut pe Spania

Nu ştiau pe nimeni acolo şi nici limba nu o cunoşteau. Un grup de români le-a oferit promisiunea unui loc de muncă şi un acoperiş. „În gara din Valencia ne-a abordat un grup de români. Unul dintre ei ne-a spus că poate să plaseze români la cules de căpşune. În maşina cu care ne-au transportat ne-am dat seama că erau beţi. Vorbeau de nişte bani pe care îi furaseră. Am întâlnit şi români care munceau din greu. Cu pregătirea pe care o aveam şi cu valorile care le purtam cu noi în suflet a trebuit să facem faţă acestor situaţii. Trebuia să ne păstrăm integri“, îşi aminteşte Niculina Ilisie.

S-au alăturat, mai târziu, unei echipe de spanioli care mergeau la cules de portocale. „Şi-au dat seama, poate, că suntem un pic altfel decât ceilalţi şi s-au purtat frumos cu noi. Chiar ne-au împrumutat o sumă de bani ca să pot să trimit acasă“, mai spune Niculina.

După ce au renunţat la culesul de portocale, au lucrat în diferite domenii. Niculina a ajuns să se acomodeze cu activităţi care în ţară i se părea greu să le practice ca femeie. După culesul de căpşune şi portocale, au urmat construcţiile. „Prieteni de acolo ne-au sugerat ca la orice întrebare să răspundem cu «da», indiferent că ştim sau nu. Când o doamnă ne-a întrebat dacă ştim să zugrăvim, noi am răspuns pozitiv. Aşa am primit de lucru într-o casă a ei în care nu mai locuia nimeni şi un acoperiş deasupra capului. Ne ştia toată lumea în satul acela. Eu eram chemată să zugrăvesc. Între timp mi-am făcut şi actele. Am mai muncit ca femeie de serviciu într-un spital şi ca ajutor de bucătar într-un restaurant“, povesteşte Niculina cu o tentă de umor.

Printre căpşune, mai scria câte o pagină

În timpul liber pe care îl are, Niculina Ilisie scrie romane, poezii sau documentare despre cultura spaniolă. Toată viaţa sa, toate peripeţiile şi toate numele reale ale persoanelor cu care a luat contact sunt cuprinse în romanul „Casa de Ines“, în curs de publicare. Activitatea ei culturală nu se limitează la atât. Colaborează cu câteva reviste din România şi are şi o legitimaţie de jurnalist internaţional. „După ce am trecut prin multe peripeţii şi după ce am ajuns să fim legaţi de Spania cu acte de rezidenţă, am putut să desfăşurăm activităţi onorabile. Acum sunt consilier cultural la Asociaţia Românilor din Valencia (Arova). Am facilitat în acest an schimbul cultural între Ansamblul «Maria Tănase» şi grupul de dansatori spanioli «Realenc»“, menţionează cu oarecare mândrie Niculina.

Cu ocazia spectacolului pe care trupa spaniolă l-au susţinut în Piaţa „Mihai Viteazul“ din Craiova, Niculina Ilisie a fost pentru prima dată în România după şapte ani de aventuri în Spania. Momentul revederii ţării a fost emoţionant. În puţinul timp pe care l-a avut la dispoziţie a vizitat cât mai multe locuri şi cât mai multă lume.