16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateElpreco se implică în probleme de mediu

Elpreco se implică în probleme de mediu

Elpreco îşi propune să planteze în următorii trei ani un milion de copaci în Dolj şi Oltenia. Acţiunea „Oltenia Verde – Fiecare om să planteze un pom“ a fost lansată de ziua instituţiei.

Cu ocazia împlinirii a 44 de ani de când s-a pus piatra de temelie, angajaţii (actuali şi foşti) Elpreco s-au întâlnit într-un cadru festiv pentru a sărbători împreună cu familiile, colaboratorii şi partenerii de afaceri – în total vreo 2.000 de participanţi – „Ziua Elpreco“. Cu această ocazie, reprezentanţii instituţiei şi-au manifestat interesul pentru mediu. „Începând din acest an, vrem să acordăm mai multă atenţie mediului. Având în vedere schimbările majore de climă produse şi din cauza diminuării drastice a suprafeţelor împădurite, ne-am gândit să ajutăm la refacerea perdelelor de protecţie şi a pădurilor din zonă“, a declarat Dan Căprioară, directorul Elpreco. Potrivit acestuia, acţiunea efectivă de plantare a puieţilor va începe la mijlocul lunii octombrie, după ce Direcţia Silvică şi Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) vor identifica locaţiile şi speciile ce trebuie plantate. „Terenul disponibil pentru plantare încă nu există – trebuie identificate locurile unde trebuie plantaţi puieţii“, a spus Căprioară, care a explicat că puieţii vor fi plantaţi în toată Oltenia, dar se vor concentra pe Dolj, pe suprafeţele unde există pericol de deşertificare. În ceea ce priveşte costul acestei acţiuni, reprezentanţii fabricii sunt de părere că acesta este insignifiant (un puiet costă aproximativ 0,4 lei, la care se adaugă costurile adiacente de plantare şi transport) comparativ cu beneficiile proiectului. Totuşi, specialiştii spun că nu ar strica o mână de ajutor la acest proiect. „Am rămas plăcut surprins acum două luni când mi-au spus că vor să planteze pomi – e vorba de câteva zeci de mii în toamna asta. Avem însă multe societăţi cu potenţial în judeţ care ar putea să urmeze exemplul“, a declarat Marian Costache, comisarul-şef al Gărzii de Mediu. Afirmaţia a fost susţinută şi de Gheorghe Nedelescu, viceprimarul Craiovei: „Sper ca acestui proiect să i se alăture cât mai multe societăţi“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS