21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLacrimi pentru Preafericitul Teoctist

Lacrimi pentru Preafericitul Teoctist

Despre oamenii providenţiali, care fac istorie, nu se vorbeşte la superlativ decât la timpul trecut. Abia după ce devin nemuritori sunt apreciaţi, iar contribuţia lor la scrierea istoriei este luată în evidenţă. Toader Arăpaşu, pe numele lui de mirean, a fost unul dintre cei pe care istoria îi va consemna cu litere de aur în cartea ei. Preafericitul Patriarh Teoctist a trecut în eternitate pe 30 iulie 2007, la 92 de ani, lăsând în urmă pagini întregi de contribuţie la întărirea credinţei şi izbăvirea prin duh a acestui neam românesc.

Vestea trecerii în nefiinţă a Preafericitul Teoctist i-a făcut pe mii de credincioşi din judeţul Botoşani, ţinutul său de baştină, să renunţe pentru câteva clipe la grijile cotidiene şi să se roage pentru înălţarea la ceruri a sufletului celui care le-a fost până atunci un simbol al evlaviei şi sacrificiului întru credinţă.

 

Fugă de acasă din dragoste pentru Dumnezeu

 

Toader Arăpaşu n-a fost un om fericit în timpul vieţii. A suferit mult încă din copilărie, când tatăl său, Mitică, îl trimitea cu oile la păscut. Nu-i plăcea viaţa pastorală şi fugea des la Mănăstirea Vorona fiindcă voia să se facă preot. N-avea decât 14 ani când peregrinările sale de la Tocileni spre Vorona l-au costat atâtea perechi de încălţăminte cu care ar fi putut face înconjurul României. Dumitru Arăpaşu, tatăl lui, n-a avut niciodată încredere în vocaţia sa pentru cele sfinte. „Una-două fuge la Vorona, zice că vrea să se facă popă, în loc să stea acasă la păscut oile“, obişnuia să spună tatăl lui, neconvins că Toader, unul dintre cei mai mici copii ai săi, va avea vreodată şansa de a le călăuzi şi altora paşii către penitenţă. Şi totuşi, Toader Arăpaşu n-a ajuns numai preot, ci şi întâiul stătător al Bisericii Ortodoxe Române. Contribuţia lui la dezvoltarea gândirii şi conştiinţei religioase a cetăţenilor de pe aceste meleaguri este remarcabilă. Căci nu din alt motiv astăzi oamenii îl plâng şi regretă trecerea sa în eternitate.

 

Sat al Arăpaşilor

 

El şi familia lui au înfiinţat satul Victoria, azi o aşezare prosperă, aflată la nici opt kilometri de Botoşani. Arăpaşu era o familie numeroasă în Tocileni, aşa că pentru a le asigura şi urmaşilor câte un loc de casă a apelat la autorităţi să le dea câte o bucată de teren undeva în marginea satului. Era acolo un loc numit Filipeşti, unde s-au instalat primii reprezentanţi ai Arăpaşilor. După ei au venit şi alţii şi, încet-încet, locuinţele lor s-au transformat într-un sat. Satul Arăpaşilor i se spunea la început până când să capete o denumire oficială în conformitate cu nobilele idealuri ale regimului respectiv. Adică Victoria. Se poate spune fără teama de a greşi că Victoria este satul familiei Arăpaşu. Rând pe rând toţi cei răposaţi din familie au fost înmormântaţi acolo şi aşa s-a înfiinţat şi cimitirul satului. În el odihnesc acum Dumitru şi Marghioala Arăpaşu, fraţii şi surorile Patriarhului, chiar Preafericitul manifestându-şi cândva dorinţa de a fi înmormântat alături de ei.

Toader Arăpaşu era ultimul din cei 11 fraţi ai familiei. „Toţi au murit până în 76 de ani, numai el a trăit până la 92“, spune Mircea Arăpaşu, nepot al Patriarhului şi fiu al lui Florea Arăpaşu. Iar Emil, fiul lui Neculai, cel mai mare dintre Arăpaşi, continuă: „Cred că a avut ceva sfânt în el. A făcut mult bine pentru ţara asta şi de aceea Dumnezeu l-a îngăduit pe pământ“.

 

Patriarhul, plâns în curtea bisericii din satul natal

 

Pentru sătenii din Victoria PF Teoctist a fost nu doar un fiu al satului, un simbol al credinţei, ci şi un idol. A fost cel în jurul căruia s-a înfiinţat această aşezare. Pentru ei, Preafericitul a ridicat în mijlocul satului o biserică frumoasă, cu care toată suflarea ortodoxă a localităţii se mândreşte. Şi azi oamenii îşi amintesc de vremurile în care se construia locaşul. „Construcţia a început încă dinainte de 1989, dar nu era voie. Au venit de la partid, au dărâmat temelia şi au plantat varză. Abia mai târziu s-a început din nou construcţia şi în 1991 a fost sfinţită. Câtă lume a venit atunci“, rememorează Mircea Arăpaşu, nepotul, care a trudit şi el din greu la edificarea ctitoriei. Azi, biserica Preafericitului, cum au botezat-o sătenii, este mândria acestei localităţi. De fiecare dată când organiza vreun eveniment important cu reprezentanţi de frunte ai Bisericii Ortodoxe din întreaga lume, Preafericitul Teoctist nu uita să-i invite şi în satul Victoria ca să le prezinte ctitoria sa. „În 1995 au venit aici toţi patriarhii Bisericii Ortodoxe din lume invitaţi de Preafericitul. Nu credeam că o să apuc să văd aşa ceva“, îşi aminteşte Valeria Furnică, şi ea un urmaş al patriarhului. Împreună cu soţul ei, Dumitru Furnică, Valeria trudea din greu la greblatul şanţurilor din faţa bisericii. Trăgea de două ori cu grebla, apoi se oprea ca să-şi şteargă lacrimile cu mâneca. „Am plâns de bucurie când am văzut biserica asta ridicată, acum plâng de necaz. Tare mult am suferit când am aflat, am luat şi o pastilă“, continuă ea.

Preotul Cătălin Liviu Liteanu slujeşte abia de un an la această biserică, dar este conştient de greaua sa misiune de apostolat. Nici nu s-a aflat încă ştirea de către toţi sătenii din Victoria, că au şi început să se adune la biserică pentru a-i aduce un pios omagiu. „Mai ales rudele, dar şi alţi credincioşi au venit la sfânta biserică şi s-au rugat pentru sufletul Preafericitului“, a spus părintele Liteanu.

 

Amintirea lui Toader Arăpaşu este vie la Vorona

 

Tristeţe şi pioşenie ieri şi la Mănăstirea Vorona. Vestea că întâi stătătorul Bisericii Ortodoxe a trecut în nefiinţă i-a făcut pe slujitorii acestui locaş să rememoreze tot ce a făcut Patriarhul Teoctist pentru această mănăstire. Deseori, în predicile sale, PF Teoctist amintea de faptul că din această mănăstire a luat drumul credinţei şi că aici şi-a început ca novice activitatea religioasă. Maica Stareţă, Teofana Scântei, era ostenită după o noapte întreagă de slujbe în memoria celui care a rectitorit această mănăstire. Fiindcă puţini sunt aceia care ştiu că Mănăstirea Vorona a fost transformată de comunişti într-un depozit de cereale. Pe vremea când era Mitropolit al Moldovei, iar patriarh era Iustin Moisescu, Teoctist Arăpaşu a dispus redarea mănăstirii scopurilor pentru care a fost ea construită. „Pe 28 mai 1968 au bătut din nou clopotele mănăstirii“, îşi aminteşte maica ghid Filofteia Grunzişor. „Atât de emoţionat era poporul de aici de bucurie că s-a reînfiinţat mănăstirea, că nu vă pot descrie. Primul ajutor ni l-a dat PF Iustin, dar marele sprijin a fost de la PF Teoctist. A fost ca un al doilea ctitor al mănăstirii“, a mai spus maica.

Virginia CONSTANTINIU

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS