12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRăzboiul taximetriştilor

Războiul taximetriştilor

Sute de taximetrişti susţin că sunt supuşi presiunilor şi ameninţărilor de către operatorii de taxi pentru a ceda propriile maşini firmelor la care lucrează. Potrivit noii legi în domeniu, primăria va acorda locuri doar pentru autoturismele aflate în proprietatea solicitanţilor. Autorităţile vor să trimită cel puţin 500 de taximetrişti în şomaj.

Cel puţin 500 de taximetre vor dispărea în curând de pe piaţa craioveană, au anunţat ieri camerele taximetriştilor şi autorităţile locale.

Pe piaţă circulă un zvon conform căruia noua lege a taximetriei, aflată la promulgat, nu mai permite practicarea taximetriei cu maşini închiriate.

 

Sute de şomeri

 

Gheorghe Nedelescu, viceprimarul craiovean care monitorizează activitatea de taximetrie, spune că numărul maşinilor va fi drastic redus. „Avem prea multe taximetre în oraş. Am făcut un calcul în baza unuia dintre proiectele de lege în domeniu şi a reieşit că pentru Craiova sunt necesare doar 1.200 de taximetre. Acum în oraş sunt 2.160. Evident, legea va trebui să ne dea criteriile în baza cărora vom reduce numărul de maşini“, a declarat viceprimarul Nedelescu. Edilul a menţionat că va chema la discuţii reprezentanţii celor două camere ale taximetriştilor şi sindicatul pentru a discuta textul de lege, după ce acesta va fi publicat în Monitorul Oficial. La fel de hotărât să reducă numărul taximetrelor pare şi Nistor Duval, reprezentantul uneia dintre camerele taximetriştilor şi patron al firmei Romnicon, care a declarat: „E prea mult să reducem numărul până la 1.200 de taximetre. Dar cred că vor rămâne 1.600-1.700 în prima fază. Trebuie să avem în vedere că 4.000 de oameni mănâncă pâine de pe urma acestei activităţi. Primii de pe lista celor reduşi vor fi operatorii care nu au maşinile în proprietate. Apoi, cei care fac probleme. Se găsesc criterii prin care să reducem numărul de taximetre“, a spus Duval.

 

Război surd

 

În prezent, operatorii de taxi din oraş duc un război surd cu proprietarii maşinilor pe care le-au închiriat pe firmă, pentru a le prelua autoturismele. Majoritatea operatorilor au luat de la primărie mai multe locuri decât maşinile din proprietate. Completarea locurilor s-a făcut prin maşini închiriate de la proprietari. Cum Consiliul Local (CL) Craiova a limitat numărul de maşini din oraş la 2.160, majoritatea nou-veniţilor în branşă a trebuit să dea la operatori şpăgi cuprinse între 200 şi 1.500 de euro pentru a se alege cu un loc. Acum însă, locurile aflate în surplus au devenit sămânţă de scandal. În cele mai multe cazuri, taximetriştii spun că sunt supuşi la presiuni şi şantaje de către operatori. Cel puţin formal, aceştia vor să convingă proprietarii de maşini care lucrează sub firma lor să le doneze autoturismele pentru a nu pierde locurile. „Operatorul vrea să dăm maşina cu act de donaţie la firmă, ca să apară în acte ca proprietar şi să nu piardă locul. Ne ameninţă că altfel ne ia plăcuţele de taxi de pe maşină. Ne-a chemat la şedinţă din nou săptămâna trecută şi ne-a sus să ne hotărâm. Cum să dau maşina? Am şi dat şpagă 200 de euro acum doi ani pentru loc“, s-a plâns Cristina G., sora unui taximetrist. Nici maşinile luate în leasing nu sunt o barieră pentru operatori. „Patronul vrea să trec leasingul la maşină pe numele firmei lui, dar ratele tot eu să le plătesc. În felul ăsta, el devine proprietar pe maşina mea, iar eu doar şofer. După aia, poate să mă trimită acasă“, a spus, la rândul lui, Mihai O., taximetrist.

Situaţia a fost sintetizată de Liviu M., taximetrist şi el: „Am înţeles că de la 1 ianuarie 2008, operatorii trebuie să aibă propriile maşini pe taxi. Locurile pentru care se folosesc maşini închiriate le va lua primăria. Din cauza asta, operatorii obligă proprietarii maşinilor închiriate să le doneze firmei. Iar primăria este cu mâinile legate“.

Majoritatea celor care ne-au contactat la redacţie ne-au rugat insistent să nu le divulgăm identitatea, de teamă să nu sufere represalii din partea operatorilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

17 COMENTARII