Cinci sau şapte lei a ajuns să coste liniştea părinţilor la cumpărături, asta dacă se optează pentru varianta paradisul copiilor.
O nouă incursiune în supermarket, la cumpărături, cu copilul. De fapt, un joc al nervilor pentru cel care se străduieşte din greu să oprească mânile acelea mici să mai apuce un spray sau vreo pungă de mălai, orez, ce-o fi ea, să cadă pe jos şi să se împrăştie. Aşa că ziua în care poştaşul sună la uşă pentru a lăsa banii care le revin părinţilor în fiecare lună, dar şi momentul în care frigiderul se goleşte anunţă coşmarul de mai târziu. Citirea etichetelor produselor sau plimbatul agale printre rafturile magazinelor, studierea ofertelor au devenit poveşti. Frumoase, ce-i drept. Acum, părinţii trebuie să se înarmeze doar cu multă rădbare, căci numai aşa pot porni la cumpărături. Sudoarea începe să curgă uşor pe frunte. Micuţul este astăzi mai neliniştit decât de obicei. E pregătit să facă faţă ofertelor din magazin. Deja extenuat, părintele priveşte cu tristeţe la uşa de intrare în supermarket. Calvarul începe. Trage aer în piept şi porneşte în excursia de fiecare lună.
Un colţ de Disneyland
Trage agale un coş. Se gândeşte să-l aşeze pe cel mic acolo, pentru a-şi mai relaxa braţele. Renunţă însă în ultima clipă, alarmat de glasul copilului, care pare să-i fi citit gândurile. Resemnat, cu gândul la lista de preţuri şi reperând în minte culoarele pe care se află produsele pe care urmează să le achiziţioneze, pentru a scurta pe cât posibil calvarul, păşeşte în magazin. Este întrerupt de ţipetele copilului. Nu înţelege ce se întâmplă. În coşul de cumpărături nu e. Aşa că nu înţelege ce-l deranjează. Şi totuşi, parcă sunt ţipete de bucurie. Oboseala nu-i mai permite să facă diferenţa. Se uită în stânga şi-n dreapta. În sfârşit, ajunge să înţeleagă reacţiile copilului. Într-un colţ al supermarketului a răsărit, se pare, un loc de joacă pentru copii. Se apropie timid. Două domnişoare îi invită înăuntru. Un colţ de Disneyland, gândeşte părintele. Află repede despre ce este vorba. În schimbul a cinci lei pentru jumătate de oră sau a şapte lei pentru o oră, părinţii îşi pot lăsa copiii în grija domnişoarelor. Îşi pot continua liniştiţi excursia printre rafturile magazinului, nu înainte de a-şi lăsa numărul de telefon. Asta, pentru situaţii de urgenţă, când toate eforturile domnişoarelor de a-i distra sunt epuizate. Părintele răsuflă uşurat. Ar plăti chiar şi mai mult pentru a reuşi să adune în coş cele necesare, să nu mai cumpere bulion în loc de muştar, sare în loc de zahăr sau cine mai ştie ce. Personalul este de specialitate, aşa că merită toată încrederea. În plus, micuţul nu ar avea cum să se plictisească. Prietenul Scooby Doo este acolo, la fel şi Micky Mouse sau Maimuţica. Piscina cu peştişori îl îmbie la o baie de bile, aşa cum toboganul din plastic îi face semne ispititoare. Şi când picioruşele micuţe îi obosesc se poate aşeza la măsuţa cu băncuţe. Îi pot deveni tovarăşi de vorbă ceilalţi copii care au reuşit să scape de monotona plimbare cu căruciorul printre rafturile magazinului.
Sunt acolo şi piticii din povestea pe care mami i-o citeşte seară de seară. Lipseşte doar Albă ca Zăpada. Cu siguranţă, e ocupată cu pregătirea mesei pentru micuţii cu bonete roşii. Din nou copilul zâmbeşte. Într-un colţ, stă tricicleta galbenă, care seamănă izbitor de mult cu a lui Vlăduţ, băieţelul acela teribil de obraznic şi rău care nu-l lasă nici măcar să se atingă de ea. Acum se va putea plimba în voie cu bicicleta. Sau poate va sări cu mingea cu urechi. Îi sunt cunoscute mişcările acestea încă de pe vremea când se afla în burtica mamei, când ea exersa aceste mişcări la cursurile prenatale. Va putea la fel de bine să plimbe şi căruciorul cu bebeluş. Bianca, fetiţa cu codiţe blonde de la bloc, nu va mai râde de el că este băieţel şi că îi plac păpuşile. Sunt şi cuburi aici. Poate părintele său va sta suficient de mult la cumpărături încât să aibă vreme să-şi etaleze şi cunoştinţele sale solide de expert în ale construcţiilor. Cu puţin noroc, poate le va convinge pe cele două baby-sitter (căci, în sfârşit, se poate mândri că are şi el aşa ceva, cel puţin pentru o oră) să-l lase să încerce şi toboganul gonflabil. Vor spune cu siguranţă că este mult prea mic. Numai că el le va cuceri cu ochii săi mari şi albaştri, cărora „nimeni nu le poate rezista“, după cum spune mami. Va exersa privirea aceea care o dă gata de fiecare dată pe mami şi care îl înduplecă chiar şi pe tati când este nervos. De fiecare dată funcţionează. Va merge şi acum. Porneşte încrezător spre ţinta sa, mulţumit că a scăpat de calvarul istovitor la care era supus la fiecare excursie printre rafturi.
