Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Actualitate

Pieţele, sufocate de caniculă

Actualitate - Rodica MITROI
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Sistemul de ventilaţie nu făcea faţă temperaturilor ridicate în piaţa din Craioviţa

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Canicula s-a simţit şi în pieţele craiovene. Clienţii şi comercianţii au încercat prin diverse metode să facă faţă temperaturilor ridicate.

Ieri, în jurul prânzului, în piaţa din Craioviţa Nouă, căldură mare. Deşi sistemul de ventilaţie funcţiona încă de la primele ore ale dimineţii, atmosfera era încinsă, iar craiovenii respirau cu greu. Comercianţii nu se plângeau de condiţiile în care munceau, deşi trebuia să stea toată ziua în hala care adăposteşte piaţa.
„De aici ne câştigăm pâinea. Dacă nu ne convine, putem să ne găsim altceva. Suportăm cum putem. Ca să nu îmi vină rău, mai ies şi mă duc la magazinul de alături unde au aer condiţionat“, a spus tanti Floarea, de 65 de ani, din comuna Işalniţa. Şi vecina ei de masă, craioveanca Ileana Ciurnă, susţinea aceeaşi idee. „Avem nevoie de bani şi din cauza aceasta suportăm căldura asta. Stăm să ne vindem legumele pe care le-am luat din curte şi o întindem acasă. Nu putem pleca fără nici un ban în buzunar, că n-avem ce mânca“, a adăugat Ileana Ciurnă.  
Primele care dădeau semne că nu le prieşte căldura erau fructele şi legumele, care începuseră să se pălească. Îngrijoraţi că vor rămâne cu marfa nevândută, precupeţii îşi umpleau sticlele cu apă şi din când în când o mai stropeau.

Administraţia pieţelor s-a adaptat temperaturilor ridicate


Gheorghe Călinoiu, directorul Serviciului Administraţia Pieţelor şi Târgurilor, a menţionat că sistemul de ventilaţie funcţionează la capacitate maximă în piaţa din Craioviţa. Pentru cei care doreau să-şi expună marfa afară, serviciul a pus la punct un spaţiu special, acoperit cu o copertină.
„Le vom aduce celor din piaţă şi mese noi, la standarde moderne. Au schelet metalic, iar blatul este mozaicat, fiind speciale pentru acest tip de comerţ“, a declarat Gheorghe Călinoiu.
În Piaţa Centrală, autorităţile locale au improvizat un sistem de protecţie împotriva căldurii. „A fost montat un material special care respinge căldura. Fiind în sistem de rulou, fiecare comerciant poate să îl ridice sau să-l coboare atunci când vrea“, a încheiat Călinoiu.
Măsura administraţiei nu îi satisfăcea pe clienţii Pieţei Centrale, nemulţumiţi că trebuie să stea în căldură şi să suporte un aer aproape irespirabil. „După ce că afară sunt 35 de grade, când intrăm pentru câteva minute, să ne facem piaţa, întâmpinăm aceeaşi atmosferă. E mai rău decât afară pentru că mai este şi praful înecăcios de la legume. Ca să nu îmi vină rău am găsit o soluţie: intru, merg direct la ce vreau să cumpăr, nu mă mai târguiesc şi ies în maximum zece minute“, a spus unul dintre cumpărătorii care au dat ieri o raită prin Piaţa Centrală.
Alte pieţe, aceeaşi situaţie. În pieţele din cartierele 1 Mai, Brazda lui Novac şi zonele Orizont, Gară şi Rovine, comercianţii şi clienţii nu se puteau plânge nici măcar de sistemul de ventilaţie, deoarece aceste pieţe sunt amenajate în aer liber. „Căldură mare! Atât pot să spun. În fiecare an, trei luni, îndurăm căldura ca nişte câini. Acum parcă e mai cald, că abia putem să mai respirăm. Ne udăm pe faţă din zece în zece minute şi bem câte trei litri de apă pe zi, că dacă nu, am leşina“, a spus Cristina Sîrlogea, comerciantă în piaţa din 1 Mai.


 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 3.67/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 3.7 din 3 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 14°C.
    La noapte: 11°C.
    Mâine: 24°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4452 lei
    USD: Tendinta 3.4817 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei:

    Ultima ora

    Opinii

    Eveniment

    Actualitate

    Casa si gradina

    Societate

    Economie

    Politica si comunitate

    Util si placut

    Life & Style

    Olt si Valcea

    Gorj si Mehedinti

    Sport