Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Actualitate

Vâlcea, promovată prin intermediul Sibiului

Actualitate - Sergiu MIR
(citeste alte articole de acelasi autor »)



C.J. Vâlcea

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Autorităţile locale din Vâlcea s-au gândit că prin evenimentele din capitala culturală a Europei, Sibiu, judeţul şi-ar putea îmbunătăţi imaginea. Înarmaţi cu un catalog al atracţiilor turistice vâlcene, dar şi cu un program de spectacole ce vor fi organizate, iniţiatorii speră ca toţi cei care vizitează Sibiul să treacă şi prin Vâlcea. Proiectul este coordonat şi finanţat de Consiliul Judeţean Vâlcea şi cuprinde două faze prin care se doreşte atragerea turiştilor.
„Vom organiza Zilele culturii vâlcene la Muzeul Astra din Sibiu, ocazie cu care vizitatorii vor putea admira şi exponatele din cadrul unui târg de artă populară. În aceeaşi zi va avea loc şi un spectacol cu artişti din Vâlcea”, a explicat Mircea Monu, coordonatorul proiectului. Tot el spune că a doua fază, cuprinsă între 6 şi 9 septembrie, intitulată „Monahism şi artă“, va aduce în faţa vizitatorilor Sibiului o mostră din arta religioasă prezentă în mănăstirile vâlcene. CJ a mai aprobat recent şi tipărirea unor pliante în care sunt evidenţiate atracţiile turistice ale judeţului. „Broşurile vor fi distribuite în foarte scurt timp la diversele evenimente din Sibiu. Prin aceasta sperăm să atragem atenţia potenţialilor turişti“, a explicat Monu. Pliantele editate de CJ cuprind atât principalele atracţii ale judeţului, cum ar fi mănăstirile din Vâlcea, cât şi adresele aşezămintelor de cultură.


 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 12°C.
    La noapte: 12°C.
    Mâine: 20°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4452 lei
    USD: Tendinta 3.4817 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei: