3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO moldoveancă între olteni

O moldoveancă între olteni

Iubeşte muzica populară. Trăieşte prin şi pentru ea. Este moldoveanca Laura Lavric, care a reuşit să cucerească inimile oltenilor, iubitori de folclor.

„De 45 de ani nu ştiu decât să cânt. Am început pe la zece ani. Mi-am dorit dintotdeauna să fac acest lucru“, îşi începe Laura Lavric povestea pe scena muzicii populare româneşti. S-a născut cu dragoste pentru folclor, pentru muzica populară. Făcea orice pentru a mai asculta câte o melodie, pe care apoi s-o reproducă în stilul caracteristic. Aşa a descoperit-o, de altfel, şi pe Maria Lătăreţu, la patefonul vecinilor. Pe atunci, fetiţa din clasa a II-a fura din cămara mamei mălai şi cartofi, le ducea vecinilor, pentru a o lăsa să mai asculte o dată celebra cântăreaţă. Şi-a jurat atunci că va face tot ce-i stă în putinţă pentru a ajunge s-o cunoască personal. Destinul i-a condus paşii spre acea zi. „Dacă nu era colectivizarea, cred că eu nu eram astăzi Laura Lavric, interpreta de muzică populară. Părinţii mei voiau să mă ţină la ţară, averea era pământul, dar noroc cu colectivizarea, că am scăpat de pământ şi am devenit artistă“, îşi aminteşte Laura Lavric. Şapte ani mai târziu după povestea cu furatul mălaiului, avea să aibă loc o mare întâlnire. „Eram la prima emisiune televizată, la care participam după ce câştigasem mai multe concursuri cu melodia învăţată de la patefon. Am trăit emoţii puternice când am văzut-o acolo. Inima avea să-mi iasă din piept când s-a apropiat de mine şi mi-a spus «Tu, fătucă, să nu ai emoţii, că tare frumuşică şi tare jucăuşă mai eşti!»“, îşi aminteşte cu drag interpreta.

O viaţă dedicată muzicii

De aici încolo, drumul Laurei Lavric pe scena muzicii populare a curs lin. „Tare-mi place ca să joc“, „Joacă bădiţă cu foc“, „Vai de omul cel sărac“, „Strungaş Mustos“, „La bătută, măi băieţi“ sunt doar câteva dintre piesele care au cucerit nu numai inimile moldovenilor săi dragi, ci şi pe ale oltenilor, căci Laura Lavric a reuşit cu fiecare turneu în această zonă a ţării să-i facă să iubească deopotrivă sârbele olteneşti şi pe cele moldoveneşti. „Acelaşi public iubitor de cântec e şi aici, şi în Moldova. Oltenii mi-s dragi. Şi ei iubesc horele şi sârbele ca şi noi, moldovenii. Ne desparte doar accentul, dar ne uneşte dragostea pentru folclor“, a precizat interpreta. „Merg peste tot cu opinci, cu catrinţa pe care mama a purtat-o la prima sa horă din sat. Astăzi o port eu. Nu mă despart de ea. Este specială. I-am luat-o mamei din lada de moarte. O pusese sărmana acolo, s-o îmbrace pe ultimul drum. Dar eu i-am zis „Lasă, mămă, catrinţa e însemnată pentru mine. E păcat să putrezească. Lasă că ţi-oi da eu alta“. Nu poţi purta altceva decât portul popular atunci când interpretezi melodii ce-şi au izvorul în folclor. Aşa cum un tablou îşi păstrează autenticitatea, de acelaşi tratament trebuie să beneficieze şi portul popular“, a ţinut să completeze Laura Lavric.
Mereu pe scenă, într-o ţinută impunătoare, culegând aplauzele mulţimii şi împărtăşindu-le câte ceva din frumuseţea cântecului moldovenesc. Până la 90 de ani. Aşa se visează Laura Lavric bucurându-i pe cei care iubesc folclorul. Le-ar cânta şi cele mai dragi melodii ale sale, care-i fac sufletul să plângă, melodii care vorbesc de satul natal, de despărţirea de leagănul copilăriei şi de cei dragi, dar şi de reîntoarcerea după ani şi ani pe acele meleaguri, despre tristeţea pe care o încearcă atunci când în pridvorul casei nu mai şade mama, căci s-a Dumnezeu a luat-o în împărăţia cerului. Le-ar împărtăşi şi lacrimi, şi bucurii, numai să-i vadă acolo pe cei care trăiesc, asemeni ei, prin şi pentru muzica populară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS