Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Actualitate

AVAS nu renunţă la privatizările din minerit şi energie

Actualitate - Eugen MARUTA
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu renunţă la privatizarea complexurilor energetice şi le transmite angajaţilor din minerit şi energie că statul nu are suficienţi bani pentru modernizarea sectorului energetic.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) este hotărâtă să meargă până la capăt, în ceea ce priveşte privatizarea complexurilor energetice de la Rovinari şi Turceni, indiferent de protestele care vor fi iniţiate de sindicate. Într-un comunicat remis publicităţii, AVAS precizează că nici una din revendicările exprimate de Federaţia Naţională Mine - Energie nu a semnalat problemele sociale cu care se confruntă salariaţii din complexurile energetice. Potrivit AVAS, revendicările liderilor sindicali nu sunt de natură economică şi nu au rolul de a schimba viaţa angajaţilor din aceste complexuri. Demersul AVAS, de a privatiza unităţile din minerit şi energie, va continua, indiferent de presiunile sindicale.

Pregătirea pentru privatizare

AVAS consideră că liderii de sindicat au „obligaţia morală“ de a le transmite oamenilor informaţii corecte cu privire la situaţia acestor societăţi, la faptul că fără investiţii, ce nu pot fi aduse decât prin privatizare, obligaţiile impuse acestor societăţi de Uniunea Europeană nu vor putea fi respectate, iar complexurile ar putea fi închise. „În ceea ce priveşte privatizarea, aşa cum a comunicat conducerea AVAS în repetatele întâlniri pe care le-a avut cu reprezentanţii sindicatelor din Complexurile Energetice, preluarea lor nu înseamnă că acest proces va începe mâine. Societăţi de o asemenea mărime şi importanţă economică nu se pot vinde nici în două luni. Autoritatea şi-a propus să analizeze toate problemele existente la nivelul complexelor energetice, înainte de începerea procesului de privatizare, pentru a alege modalitatea optimă de pregătire, desfăşurare şi finalizare a procesului de privatizare“, se menţionează în comunicat.

Etape ce trebuie parcurse

Conducerea AVAS a precizat că în perioada următoare trebuie parcurse o serie de etape, în vederea începerii procesului de privatizare, după cum urmează:
1. Finalizarea de către Ministerul Economiei şi Finanţelor a strategiei naţionale în domeniul energetic cu participarea reprezentanţilor tuturor ministerelor implicate, precum şi a partenerilor sociali.
2. Definitivarea procesului de înscriere a AVAS ca acţionar majoritar în baza Ordinelor comune semnate de preşedintele Autorităţii şi ministrul economiei şi finanţelor.
3. Aprobarea, în cadrul AGA, a programelor de investiţii şi a tuturor măsurilor necesare funcţionării în parametri optimi a celor două complexuri.
4. Elaborarea strategiei de privatizare, care se va realiza cu ajutorul consultanţilor selectaţi, consorţiul format din Deloitte Central Europe Limited şi Fondul Româno-American pentru Investiţii, ţinând cont de punctele de vedere ale partenerilor sociali.

Vor vinde acţiuni, nu active

După cum a precizat şi şeful AVAS, Teodor Atanasiu, la ultima vizită la Târgu Jiu, privatizarea complexurilor energetice nu se va face prin vânzare de active. Privatizarea celor două unităţi se va realiza prin vânzarea pachetelor de acţiuni. „Autoritatea va urmări să obţină cel mai bun preţ posibil pentru statul român prin vânzarea pachetelor de acţiuni, obligând cumpărătorii să aducă în societăţi o sumă cât mai mare ca investiţii şi capital de lucru, astfel încât să recapitalizeze complexurile energetice Turceni şi Rovinari. Până în prezent, peste opt investitori de renume din Europa şi SUA s-au arătat interesaţi de preluarea complexurilor energetice. În concluzie, AVAS consideră că sindicatele şi muncitorii ar trebui să fie principalii susţinători ai transferului societăţilor la AVAS, pentru că îmbunătăţiri majore privind condiţiile de muncă, investiţiile în societate şi capitalizare nu pot fi realizate decât prin privatizare“, se mai susţine în comunicatul AVAS.


 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 3 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de Dan Rotariu:
    Normal sa nu renunte la privatizari pentru ca e prilej pentru unii sa se imbogateasca din mita data de cei care cumpara intreprinderilor vandute pe 1 Euro. Noi vom suporta preturile triplate de noii patroni care vor dori profit imediat pentru a isi recupera investitia. Ma opun privatizarii lantului producerii energiei de la extractie pana la contuarul meu. Daca as avea puterea as expropia toate firmele particulare ale baietilor destepti care se interpun intre mine ca si consumator si extractia de carbune. Privatizarea OMV ne-a crescut cu 35% combustibilii si ei ne agaseaza cu tembela reclama cat profit au facut ei din cresterile de preturi pe care noi le suportam. Asta e privatizarea, ca si la Romtelecom care a scumpit tarifele exorbitant inct la un moment dat , pana sa apara RDS, ne desvatasem sa vorbim la telefonul fix. Opriti privatizarile care imbogatesc pe baietii destepti si saracesc poporul!
    2007-05-25, 00:50:11 (86.122.151.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 12°C.
La noapte: 12°C.
Mâine: 20°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4452 lei
USD: Tendinta 3.4817 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei:

Ultima ora

Opinii

Eveniment

Actualitate

Sanatate

Societate

Economie

Politica si comunitate

Util si placut

Life & Style

Olt si Valcea

Gorj si Mehedinti

Sport