15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateEUObserver, despre România: O republică bananieră

EUObserver, despre România: O republică bananieră

Cu o zi înainte de refendum, site-ul EuObserver.com, preluat de realitatea.net, scrie că România este una dintre ţările care nu îşi mai respectă obligaţiile faţă de Uniunea Europeană. Nici dorinţa Poloniei de a amâna intrarea în zona euro nu a trecut neobservată de publicaţia europeană care notează că toate aceste probleme sunt în atenţia preşedinţiei germane a UE.
Totuşi, cazul cel mai grav de abatere de la normele europene este din punctul de vedere al jurnalistului de la EUObserver cel al României care a aderat la Uniune cu numai câteva luni în urmă luându-şi angajamentul de a reforma justiţia. Însă după aderare Parlamentul român a întors spatele reformelor, a votat pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, iar următorii paşi au fost: îndepărtarea din funcţie a procurorilor anticorupţie şi înlăturarea din guvern a ministrului Monica Macovei, apreciată pentru eficienţa măsurilor sale. Amânarea alegerii celor 35 de europarlamentari este din punctul de vedere al jurnaliştilor europeni un alt semn că ţara noastră nu este pe drumul cel bun.
Publicaţia aminteşte că multe voci au spus că ar fi mai bine ca aderarea României şi Bulgariei ar trebui amânată. Însă Comisia Europeană a argumentat că dacă cele două ţări nu vor adera în 2007 reformele vor fi încetinite.
Autorul articolului de pe site-ul EuObserver.com este totuşi optimist şi crede că nu este totul pierdut: preşedintele Traian Băsescu este pe cale să câştige referendumul, iar una dintre promisiunile sale după întoarcerea la Cotroceni este de a slăbi puterea liderilor partidelor.
Comisia Europeană nu poate să stea de-o parte şi doar să spere că totul va merge bine, mai ales că România nu şi-a respectat promisiunile. Acest lucru nu poate rămâne fără consecinţe, mai ales că toţi demnitarii europeni doresc ca România să nu se situeze la nivelul unei republici bananiere, ci să se ridice la standardele unei ţări europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS