27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePenalităţi pentru contestarea nefondată a programelor SAPARD

Penalităţi pentru contestarea nefondată a programelor SAPARD

Contestarea nefondată a programelor SAPARD ar putea atrage penalităţi asupra contestatarilor, având în vedere că finanţarea europeană a mai multor proiecte este periclitată de contestaţii şi de perioada lungă în care acestea se rezolvă, a declarat ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Traian Remeş. Acesta s-a arătat îngrijorat de faptul că mai multe proiecte ar putea pierde finanţarea europeană din cauza termenelor lungi în care se soluţionează contestaţiile.
„Singura soluţie pe care o văd în momentul de faţă la îndemână, fără a schimba în principiu Legea achiziţiilor publice, este că trebuie să reducem mult, la minimum necesar, timpul de introducere a contestaţiilor şi pentru a nu permite numai din sâcâială unora să facă aceste contestaţii. Eu aş introduce prevederea ca acuzele care nu pot fi dovedite şi arată în fapt numai rea-voinţă faţă de ceilalţi competitori să fie plătite de către cel care, prin depunerea contestaţiei, întârzie punerea în practică a unor proiecte sau determină schimbarea sursei financiare.
Şi atunci, în loc să beneficiem de bani europeni gratuiţi, devin bani din bugetul naţional şi se diminuează sursa de bani pentru proiecte la care ne-am antrenat prin buget“, a spus Remeş. Totodată, acesta a declarat că există restanţe serioase faţă de obligaţiile asumate către Uniunea Europeană şi către fermierii români.
Traian Remeş a arătat că, în cazul în care, prin reluarea procesului de licitaţie, etapa prevăzută pentru finalul anului 2007 este amânată, se refac contractele între comunitatea locală şi Agenţia de Plăţi, iar suma externă prevăzută pentru 2007 este pierdută.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS