5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate1,3 milioane de euro, bani europeni pe acte false

1,3 milioane de euro, bani europeni pe acte false

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus astăzi trimiterea în judecată a inculpatului Ion Dulugeac, om de afaceri şi administrator la SC "Academia Ecvestră Mogoşoia" SRL, SC "Horse Sport Centrum" SRL, SC "Dulu Tours" SRL şi SC "Clubul de Turism Ecvestru" SRL Mogoşoaia,  pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată
Conform unui comunicat de presă al DNA, din probele administrate a rezultat că, în perioada mai 2004-2005, inculpatul, în calitate de administrator la trei societăţi comerciale din Mogoşoaia şi una din judeţul Prahova, a făcut demersuri pentru a obţine suma 1.331.648 euro din bugetul Comunităţilor Europene, pe baza unor documente şi înscrisuri care atestau date nereale sau care erau falsificate. Concret, inculpatul a solicitat finanţarea nerambursabilă din fonduri SAPARD a unui număr de şapte proiecte, prezentând Agenţiei SAPARD (autoritatea contractantă) un număr de 65 de documente inexacte (memoriu justificativ, planul de afaceri) precum şi înscrisuri (contracte de furnizare, contracte de prestări servicii turism ecvestru, bilanţuri contabile, oferte de contractare, înscrisuri notariale etc.) pe care, în prealabil, le-a falsificat.
În cadrul  programului finanţat din fonduri europene SAPARD este prevăzută acordarea asistenţei financiare nerambursabile pentru susţinerea investiţiilor în exploataţiile agricole, între care şi proiecte de turism rural, componentă pentru care inculpatul Dulugeac Ion a formulat şapte cereri de finanţare.
În materia finanţărilor nerambursabile din fonduri europene există reguli foarte stricte din cauză că potenţialilor beneficiari nu li se solicită prezentarea unor garanţii materiale (ex. instituirea unei ipoteci ca în situaţia creditelor bancare), aplicându-se cu precădere principiul bunei credinţe în executarea convenţiilor.
În acest sens, cererea de finanţare care conţine documente justificative trebuie să fie completă şi conformă cu realitatea, răspundere care revine solicitantului.
În prezenta cauză, inculpatul Dulugeac Ion a falsificat mai multe documente pe care le-a folosit la Agenţia SAPARD, întrucât nici societăţile comerciale pe care le deţinea şi nici proiectele propuse pentru finanţare nu îndeplineau criteriile de eligibilitate.
Concret, inculpatul a solicitat bani pentru finanţarea unor proiecte între care  "Turism ecvestru rural la Mogoşoaia – judeţul Ilfov", "Turism rural la porţile Bucureştiului" sau "Turism ecvestru la Gherghiţa – jud. Prahova". Proiectele vizau dezvoltarea potenţialului turistic rural la porţile Bucureştiului (respectiv din localitatea Gherghiţa) şi programe de recreere şi refacere a locuitorilor din capitală şi din împrejurimi, dar şi a turiştilor străini, prin sporturi ecvestre – agrement, lecţii de călărie, dresaj, un program medical pentru persoanele cu handicap. De asemenea se avea în vedere achiziţionarea a zece cai de agrement, zece echipamente complete de echitaţie, a unor microbuze, achiziţionarea a zece dormitoare complete, mobilier pentru restaurant cu 80 de locuri, echipament IT şi TV pentru 20 de camere.
La Agenţia SAPARD (autoritatea contractantă) inculpatul a depus memorii justificative în care a declarat că societăţile deţinute aveau mai mulţi angajaţi decât în realitate,  a depus bilanţuri contabile care arătau că societatea a înregistrat profit, când în realitate a avut pierderi, extrase de cont bancar falsificate, atestând că societatea ar fi dispus de fonduri necesare implementării proiectului, contracte nereale prin care se atesta că societatea a prestat diferite servicii în favoarea unor beneficiari, contracte de arendă nereale. De asemenea, inculpatul a depus mai multe copii false după presupuse oferte privind vânzarea a zece cai de turism ecvestru către una din societăţile pe care le deţine, emise aparent de Clubul Sportiv al Armatei "STEAUA" Bucureşti şi de alte asociaţii sau cluburi de echitaţie.
Experţii SAPARD au respins proiectele de finanţare din cauză că au găsit neconcordanţe între bilanţul depus şi cel aflat pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor Publice, iar clarificările solicitate inculpatului au le-au întărit convingerea că proiectele nu îndeplinesc condiţiile de selecţie. Unul din cele şapte proiecte, deşi fusese respins ca neeligibil în anul anterior, a mai fost prezentat de inculpat într-o formă similară, pentru obţinerea finanţării.
Ion Dulugeac a mai fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un alt dosar pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene în data de 6 noiembrie 2006.
Dosarul a fost  trimis spre judecare Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS