12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTârgujienii au petrecut la Drăgoieni

Târgujienii au petrecut la Drăgoieni

Dumbrava de la Drăgoieni a fost ieri principalul loc de distracţie pentru locuitorii municipiului Târgu Jiu. Aceştia au petrecut, de Ziua Muncii, la zecile de terase din zonă, iar alţii au preferat să stea la umbra copacilor.

Mii de târgujieni au mers ieri în dumbrava de la Drăgoieni pentru a petrece ziua de 1 Mai alături de familie şi de prieteni. Sute de comercianţi şi-au amplasat tarabele cu produse de toate felurile, de la jucării până lenjerie intimă. Mititeii, friptura la grătar şi berea au fost preferatele celor care au venit în pădurea de la marginea municipiului Târgu Jiu. Unii dintre petrecăreţi au ales să-şi aducă de acasă grătarele şi să-şi facă singuri micii. La umbra copacilor, bărbaţii au pregătit grătarele: „Este mai frumos să-i pregătim noi, stăm la soare, copiii se joacă, aleargă. Abia am aşteptat să vină ziua liberă, să ne-o petrecem la iarbă verde, să mâncăm mici şi să bem bere, aşa este tradiţia“, a spus Marius Ionescu. Au fost şi târgujieni care au apelat la comercianţi şi au fost mulţumiţi.

Vremea a ţinut cu petrecăreţii

Comercianţii nu au fost siguri că sărbătoarea de la Drăgoeni se va bucura de participarea populaţiei, din cauza previziunilor meteorologice, astfel încât au aşteptat până în ultima clipă să vadă cum va fi vremea înainte de a-şi amplasa terasele. „La televizor s-a anunţat că va fi vreme urâtă şi nu ştiam dacă mai venim. Am ieşit noaptea să văd cum e cerul şi am constatat că va fi frumos de 1 Mai. Clienţii cer, în general, mici şi bere“, a spus Ionel Glăman. Copiii au preferat tiribombele, iar comercianţii de îngheţată au scos un profit destul de bun. Fanfara „Armonia“ a deschis manifestările, susţinând un concert de promenadă. Apoi, pe scena în aer liber au evoluat formaţiile Şcolii Populare de Artă din Târgu Jiu: Ansamblul folcloric „Maria Lătăreţu“, taraful „Rapsozii Gorjului“, grupul vocal „Măriile Gorjului“, grupurile folclorice „Ca la Gorj“ şi „Jiana“. Lor li s-au alăturat şi formaţiile de muzică uşoară. Au fost prezente renumite tarafuri de lăutari din judeţ , întreţinând atmosfera sărbătorească prin tradiţionalele hore populare gorjeneşti. Petrecerea a continuat până seara târziu.
Primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, s-a aflat de la primele ore ale dimineţii în dumbrava de la Drăgoeni, pentru a pune la punct ultimele detalii în privinţa organizării. Zece toalete ecologice au fost amplasate în pădurea de la Drăgoeni. De asemenea, o ambulanţă a fost prezentă pe toată durata manifestărilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS