10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânii, cu buletinul prin Europa

Românii, cu buletinul prin Europa

Românii vor putea intra doar cu cartea de identitate sau cu pasaportul in 22 din cele 25 de state membre ale UE, de la 1 ianuarie 2007, a anuntat ieri ministrul de interne, Vasile Blaga. Politistii de frontiera doljeni se pregatesc sa se alinieze la noile reguli si se asteapta la o crestere a traficului in perioada urmatoare.


Statele care au transpus directiva privind intrarea in statele UE pe baza actului de identitate sunt Austria, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Franta, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovenia, Spania si Ungaria. Vasile Blaga a spus ca Belgia si Slovacia „sunt in proceduri“ si ca românii au toate sansele sa intre pe baza cartii de identitate si in aceste tari. Minorii sub 14 ani, care nu au carte de identitate, vor putea calatori in statele membre pe baza unui pasaport individual sau daca sunt trecuti in pasaportul unuia dintre parinti.


Directiva a fost transpusa si de Cehia, Cipru si Suedia, doar ca aceste state au stabilit restrictii. Astfel, Cehia si Cipru permit accesul pe baza cartii de identitate cu conditia ca aceasta sa aiba un cod de bare, inexistent insa pe cartile de identitate din România. Suedia a cerut ca pe cartea de identitate sa fie mentionata in mod expres cetatenia titularului.


Modul de efectuare a controlului va fi stabilit in decembrie


Ordonanta de urgenta privind modificarea Legii nr. 248, referitoare la regimul liberei circulatii in strainatate a românilor, adoptata ieri de guvern, obliga Politia de Frontiera sa afiseze la toate punctele de granita si pe pagina proprie de internet lista statelor membre ale UE care permit intrarea in tara respectiva pe baza cartii de identitate. Politistii de frontiera doljeni se pun si ei la punct cu noile reguli. „La Punctul de Frontiera Bechet ne pregatim pentru a ne alinia la legislatia europeana. In decembrie vom stabili cu colegii bulgari modul in care vom efectua controlul la granita, pentru ca acesta trebuie simplificat. Cel mai probabil se va efectua un singur control“, a declarat subinspector Dan Rudareanu, purtatorul de cuvânt al Politiei de Frontiera Dolj. Trecerile simple peste granite sunt efectul Tratatului de la Amsterdam, care, din 2004, impune o „zona de libertate, securitate si justitie“ in cadrul UE si elimina verificarea persoanelor, indiferent de nationalitate, la trecerea granitelor interne.


Trafic in crestere


In prezent, circulatia pe baza cartii de identitate nu este posibila pentru cetatenii români. In a doua jumatate a lunii decembrie si la inceputul anului 2007, politistii de frontiera doljeni se asteapta la o crestere a traficului de persoane. „Cei care ies din tara ne intreaba cum o sa fie de la 1 ianuarie 2007, daca vor mai sta la coada, daca mai au nevoie de vize si ne cer raspunsuri clare. Ministerul Administratiei si Internelor a editat si un ghid pentru calatoria in statele UE si noi vom posta si afise informative la punctul de trecere a frontierei“, a precizat subinspector Dan Rudareanu. Statele membre pot cere persoanelor care au intrat pe teritoriul lor sa isi semnaleze prezenta intr-o perioada rezonabila si nediscriminatorie. Legea prevede ca minorii români pot calatori in strainatate numai insotiti, cu acordul parintilor ori al reprezentantilor legali.


Drepturi egale cu cetatenii Uniunii


Dupa intrarea in UE, românii care isi cumpara o locuinta intr-unul din statele membre, chiar daca nu va fi domiciliu stabil, pot cere drept de resedinta temporara pe cinci ani in acea tara. Persoanele cu drept de resedinta temporara vor avea si drepturi politice, de exemplu, pot participa la alegerile locale. Viza de munca se va elibera insa ca si pâna acum, la ambasadele din România. Din 2007, românii au dreptul la munca, la salarii egale, la asigurari sociale si medicale la fel ca si cetatenii tarilor respective. Tot de la 1 ianuarie, cetatenii români aflati ilegal pe teritoriul UE vor fi automat „legalizati“, ei nemaiputând sa fie expulzati decât daca ar comite infractiuni in tara respectiva.


Dupa ce va deveni stat membru UE, România va gestiona una dintre cele mai intinse granite externe ale Uniunii. 2.070 de kilometri de frontiera externa a Uniunii Europene vor fi pamânt românesc. România a trebuit sa isi modernizeze sistemul de supraveghere la frontierele de stat, astfel incât sa se alinieze standardelor europene.


Consulate noi


Ministerul Afacerilor Externe a mai anuntat ca va deschide noi consulate la Torino, Lyon, Sevilla, Castellon, Balti, Cahul, Vancouver, Gyula si la Cracovia. Consulatele vechi vor fi modernizate si va fi compatibilizat sistemul informatic national de procesare a cererilor de viza (Visa on line) cu viitorul Sistem de Informare al UE privind Vizele (VIS).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII