10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBoerica ii toarna pe toti

Boerica ii toarna pe toti

Genica Boerica a facut cinci denunturi impotriva unor fosti functionari publici importanti. In schimb, el va primi o reducere a pedepsei la care ar urma sa fie condamnat pentru returnari ilegale de TVA. DNA a cerut in cazul sau aplicarea dispozitiilor Legii nr. 682/2002 privind protectia martorilor.


Din inchisoare, fostul „rege al alcoolului“ s-a hotarât sa rupa tacerea si a trimis la DNA denunturi penale impotriva fostului premier Adrian Nastase si a fostului deputat PSD, Ristea Priboi. Genica Boerica a continuat apoi cu un denunt impotriva lui Ioan Melinescu, fostul presedinte al Oficiului National de Prevenire a Spalarii Banilor, si inca doua impotriva a doi fosti directori din Ministerul de Finante, despre care Boerica spune ca i-ar fi pretins mita. Cele cinci denunturi au fost formulate in etape. Primul a fost inregistrat la DNA pe 10 ianuarie, iar ultimul pe 2 februarie 2006. In decurs de aproape o luna, Genica Boerica a spus procurorilor tot ceea ce stia despre faptele reclamate. In schimb, Departamentul National Anticoruptie (DNA) a depus la dosarul omului de afaceri craiovean Genica Boerica, de la Tribunalul Bucuresti, un document prin care recomanda injumatatirea pedepsei acestuia. Documentul trimis de DNA la Tribunal precizeaza ca „numitul Genica Boierica a facilitat identificarea si tragerea la raspundere penala a sus-numitilor, prin nominalizarea acestora si descrierea amanuntita a desfasurarii activitatii infractionale, cu indicarea unor martori, care, in perioada audierii de catre procuror, au confirmat aspectele sesizate, fapt ce a permis dispunerea inceperii urmaririi penale“.


Relatia Genica Boerica – Ristea Priboi, „legalizata“ si de biletul din arest


Ristea Priboi ar fi primit de la Boerica tablouri, 30.000 de sticle de vin vechi, de peste 90 de ani, dar si obiecte din Muzeul de Medicina din Craiova. Procurorii DNA au perchezitionat recent casa fostului deputat PSD, situata in Bucuresti, lânga Biserica Elefterie. Anchetatorii au descoperit mai multe obiecte despre care omul de afaceri craiovean Genica Boerica sustine ca i le-ar fi dat drept mita deputatului Ristea Priboi, pentru facilitarea achizitionarii unor contracte. Este vorba de retete vechi, sigilii ale farmaciilor medievale, elemente de mobilier, instrumentar, documente referitoare la viata unor personaje celebre din medicina, reviste, documente si obiecte care au apartinut unor mari savanti. Procurorii il acuza pe Priboi, care a fost si membru in Consiliul de Administratie al SIF Oltenia, ca i-a oferit lui Boerica o imputernicire – emisa in conditii ilegale – pentru pachetul de actiuni pe care SIF il detinea la firma Bachus SA Craiova. Concret, fostul ofiter DIE, cunoscut sub apelativul „Unchiul“, l-a ajutat pe „regele alcoolului din Banie“ sa detina 79 la suta din actiunile firmei mentionate, fata de pachetul detinut initial, de 29 la suta. In schimbul ajutorului acordat de Priboi, Boerica i-a oferit acestuia o bogata colectie de obiecte de uz farmaceutic, care s-ar fi aflat in Muzeul de Medicina din Craiova, muzeu supranumit si „Micul Versailles“. Un bilet gasit in arest asupra lui Genica Boerica i-a trimis pe anchetatori pe aceeasi pista a fostului ofiter DIE. „Vorbeste cu Unchiu’ sa rezolve cazul pentru ca este rau pentru toti. Trebuie detensionat Parchetul. Stie ce are de facut si cu cine sa vorbeasca, sa nu mai prelungeasca Parchetul cu 30 zile, ca e rau!“, se mentiona in biletul gasit in celula.


Nastase si Melinescu, turnati de „regele alcoolului“


Se pare ca o parte din cele mai valoroase obiecte de arta si cult ar fi fost daruite de Priboi fostului premier Adrian Nastase, in perioada in care fostul deputat de Dolj ii era acestuia consilier. In fapt, dosarul in care Adrian Nastase este acuzat de dare de mita a pornit de la autodenuntul lui Genica Boerica. Cel din urma a dat procurorilor DNA o declaratie, in care sustine ca stie ca Ioan Melinescu a fost pus sef al Oficiului National pentru Combaterea Spalarii Banilor special pentru a-i proteja interesele fostului premier. Anchetatorii detin informatii potrivit carora Melinescu s-a dus la Adrian Nastase in campania electorala si l-a anuntat ca la oficiul pe care il conduce exista o sesizare pe numele sotiei sale, Dana Nastase, privind o tranzactie bancara suspecta de 400.000 de dolari. De aici si pâna la un schimb de servicii nu a mai fost decât un pas. Melinescu i-a promis lui Nastase ca nu va trimite sesizarea la Parchetul General pentru inceperea unei anchete de spalare de bani. La scurt timp dupa ce a fost numit premier, Adrian Nastase a emis o hotarâre de guvern (pe 30 decembrie 2000 – n.r.) prin care Melinescu a fost numit, din simplu membru, presedinte al Oficiului. Timp de patru ani, sesizarea a stat ascunsa. In 2004, Melinescu a fost obligat sa demisioneze, dupa ce presa a dezvaluit protejarea unor tranzactii suspecte de sute de miliarde de lei facute de Genica Boerica. A ramas insa consilierul personal al lui Adrian Nastase. Daca fostul premier va fi gasit vinovat de instanta, protejarea lui Melinescu ar putea fi considerata dare de mita sub forma continuata, ceea ce poate duce la marirea pedepsei. In urma cu câteva luni, Parchetul a finalizat un dosar penal in care Melinescu este acuzat de uzurpare de calitati oficiale.


Beneficiarii „de lux“ ai rambursarilor ilegale de TVA


In Dolj, sirul rambursarilor ilegale de TVA a inceput o data cu Ordonanta nr. 17/2000, privind taxa pe valoarea adaugata, perioada in care Ristea Priboi era deputat de Dolj. Printre beneficiarii „de lux“ ai rambursarilor ilegale de TVA, de peste 2.000 de miliarde de lei – la nivelul judetului Dolj, se numara Genica Boerica, fratii Eugen si Nicu Mihailescu, Ionel Samir Sprânceana si Adrian Berceanu – ginerele deputatului PSD Mihai Nicolescu, fost presedinte al Comisiei pentru Agricultura din Camera Deputatilor. Functionarii care ar fi „sprijinit“ acordarea ilegala a rambursarilor de TVA si la care Genica Boerica face referire in autodenuntul sau din arest au fost recompensati cu functii inalte de conducere.


Legea privind protectia martorilor


Potrivit Legii nr. 682/2002 privind protectia martorilor, persoana care are calitatea de martor si care a comis o infractiune grava, iar inaintea sau in timpul urmaririi penale ori al judecatii denunta sau faciliteaza identificarea si tragerea la raspundere penala a altor persoane care au savârsit astfel de infractiuni beneficiaza de reducerea la jumatate a limitelor pedepsei prevazute de lege.


Priboi – oficial in Dubai, neoficial in Serbia


Ristea Priboi risca sa fie dat in urmarire generala si internationala daca nu se prezinta, de bunavoie, in fata procurorilor DNA. In cazul sau, s-a dispus inceperea urmaririi penale pentru fapte de coruptie. Locuinta sa din Capitala a fost perchezitionata in lipsa, deoarece Ristea Priboi se afla oficial in Dubai. Neoficial, se pare ca s-ar afla mult mai aproape, in Serbia. Desi nu este in tara, pe 11 mai 2006, fostul ofiter DIE a fost ales in Consiliul de Administratie al BIOFARM, companie producatoare de medicamente.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU