17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrimaria si Cronos se cearta pe parcari

Primaria si Cronos se cearta pe parcari

Municipalitatea craioveana si SC Cronos SRL, firma care administreaza parcarea de lânga Mercur, au intrat din nou in conflict. Scandalul a inceput dupa ce primaria a ocupat jumatate din spatiul exploatat de firma lui Orfahli, pentru desfasurarea lucrarilor la proiectul de modernizare a centrului Baniei.


Constructorii tocmiti de Primaria Craiova pentru proiectul de modernizare a centrului au intins ieri-dimineata un gard de-a curmezisul spatiului pe care SC Cronos Impex SRL il exploateaza sub forma de parcari cu plata in zona compexului comercial Mercur. Actiunea avea menirea de a permite accesul utilajelor grele in jumatatea estica a platformei controlate de SC Cronos, in scopul efectuarii unor lucrari inscrise in graficul investitiei primariei. Dupa numai doua ore, angajatii SC Cronos au desfiintat bariera municipalitatii, care impiedica firma sa mai foloseasca jumatate dintre locurile de parcare. Dupa numai câteva minute, infruntarea capata alta turnura, politistii comunitari sesizati de viceprimarul Gheorghe Nedelescu ocupând pozitii strategice prin care suplineau absenta gardului. Aceasta era starea de fapt de pe teren la prânz, insa in plan declarativ razboiul a continuat. Juristii Primariei Craiova sustin ca in contractul de asociere cu firma SC Cronos, condusa de Mohamed Al Orfahli, exista un articol care permite municipalitatii sa intervina in parcarile preluate de partenerul sau daca investitiile de utilitate publica o cer. „Contractul nu ne obliga sa-i dam alte parcari, decât daca SC Cronos ne solicita acest lucru. Noi am trimis adresa oficiala societatii Cronos Impex, prin care am anuntat-o ca in acel perimetru, intr-o anume perioada, se vor executa lucrari“, a afirmat Dan Zorila, jurist al municipalitatii. Pe de alta parte, reprezentantul SC Cronos in acest litigiu, avocatul Lucian Sauleanu, sustine ca articolul invocat de Zorila nu obliga administratorul parcarilor sa renunte neconditionat la respectivele spatii. „Avem drept de folosinta a acestor bunuri in baza unui contract comercial. Nu inteleg de ce primaria isi permite sa dea buzna si sa acapareze aceste bunuri, fara a ne fi instiintat si fara a fi analizat macar situatia pentru a ne da alte parcari. Oricum, deciziile ce urmeaza sa fie pronuntate in procesele pe care le avem cu Primaria Craiova, dar si cele pe care le vom solicita de aici inainte vor dovedi ca dreptatea este de partea noastra si vor stabili despagubiri pentru daunele pe care aceasta actiune le provoaca firmei Cronos“, a spus Lucian Sauleanu.


Razboiul rece al centrului


Judecata cererii depuse de SC Cronos in instanta pentru sistarea lucrarilor de modernizare a centrului s-a amânat pentru luna iunie. Avocatul Sauleanu sustine ca primarul Antonie Solomon a trimis intentionat oamenii sa instaleze gardul la ora 8.00 dimineata, fiindca el ii comunicase in scris ca va sosi la discutii la ora 11.00: „E clar ca primarul a evitat orice negociere. Altfel cum se explica faptul ca, desi l-am instiintat oficial ca ma voi prezenta la ora 11.00 la fata locului, pentru a gasi impreuna o solutie, el a blocat parcarile la primele ore?“. Primarul sustine ca nu el dispune unde, când si ce muncesc salariatii constructorilor: „E treaba constructorilor cum isi respecta graficele, nu trimite Solomon oamenii in santier, sa planteze garduri. Iar Sauleanu ce treaba are? El e avocat. Da, a trimis o hârtie, ca vine luni, nu azi“. Primarul a mai aratat ca nu este dispus sa faca vreo concesie si considera ca oricine face un act in favoarea SC Cronos automat face un act impotriva craiovenilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU