2.087 de dosare se afla in acest moment la Serviciul plati, asistenta sociala din cadrul Primariei Craiova. Asa cum declara Lili Ionele, expert in cadrul serviciului, fiecare dintre cele 5.588 de persoane aflate pe ordinele de plata ascunde o drama. Intelectuali, muncitori, români ori de alta etnie/nationalitate, toti cei inscrisi in evidentele primariei au ajuns prin imprejurari nefericite sa supravietuiasca doar cu ajutorul unei sume de bani oferite de stat. Pentru a obtine acest minim necesar de trai, potrivit legii in vigoare – 416/2002, persoanele apte de munca trebuie sa presteze cinci zile in folosul comunitatii. 1.188 de persoane au iesit saptamina trecuta sa presteze zilele aferente ajutorului social pe Legea nr. 416. Femei si barbati disponibilizati, tineri fara loc de munca, in familii ori singuri au impinzit strazile, parcurile, cimitirele si traseul tramvaiului din Craiova. Frizeri, zidari, doctori, profesori, maistri in intreprinderi ori someri de cind lumea – saracii orasului si-au uitat, pret de cinci zile, profesia de baza si, cu matura la spinare, au muncit pe rupte pentru inca o luna de piine. Pentru ca fiecare, spune Lili Ionele, „ascunde o drama“.
S-au dus vremurile de altadata!
Medic arab la venitul minim garantat
Are 36 de ani si dosar la primarie pentru venitul minim garantat. Nici o surpriza pina aici: alt nefericit care nu si-a gasit un loc de munca in Craiova. Dar daca te uiti la el si la CV-ul pe care il poarta in portofel, situatia se schimba radical: El-Zinati Bassam este medic si culturist de performanta. Cu toate diplomele sale insa, arabul supravietuieste doar cu ajutorul social pe care i-l da statul român.
Student la Medicina, fireste
A venit din Gaza in ’88. Student la Facultatea de Medicina din Craiova, Bassam nu a dus-o foarte rau la inceput.
„Eram noua frati aici, toti studenti. Ne ajutam. Eu stateam la un frate, incercam sa iau bursa. Aveam niste banuti pentru zile negre, imi luasem o masinuta. Eram si culturist, sportiv de performanta, participam la competitiile zonale. Nu era rau“, a povestit Bassam primii ani petrecuti in România.
Curind insa, lucrurile au inceput sa se schimbe: unii dintre frati s-au intors acasa, cei care au ramas nu au mai tinut prea mult la legaturile de singe. Bassam a inceput sa simta gustul amar al singuratatii. Pina in 1996, cind a cunoscut-o pe Aurelia.
„Era buzoianca“, s-a confesat barbatul, cu ochii deodata aburiti. „Draguta, nu neaparat frumoasa. Mi-a placut pentru ca ne intelegeam, cel putin asa credeam atunci. Avea doi copii, dar nu m-a deranjat. Am luat-o de nevasta“.
De la nevasta românca au inceput necazurile
Patru ani a durat fericirea lui Bassam. Femeia ideala pe care sperase ca a gasit-o, cea care urma sa-i fie alaturi pina la adinci batrineti, l-a parasit. „A plecat in Grecia. Era prea rasfatata pentru a munci cot la cot cu mine. Dupa stagiatura, nu gasisem altceva decit un post de medic la Dabuleni. Nu era de nasul ei. A plecat“.
De atunci, viata lui Bassam nu a mai fost la fel. Lovitura primita din partea sotiei, totala indiferenta a familiei si prietenilor, lipsa unei slujbe satisfacatoare, toate s-au adunat pe umerii sai. Care, in ciuda aparentelor, nu au fost suficient de puternici.
„Daca ma mai ajuta cineva este din mila. Nu inseamna ca sint prieteni. Nici in propria mea familie nu am gasit prieteni, n-au stiut sa ma apropie de ei. Sint o persoana foarte sensibila. Ma vede lumea asa mare, cu muschi pe mine, si sint sigur ca nu-si imagineaza cit de acut traiesc eu toata aceasta viata searbada, cit ma doare sufletul… Un poet egiptean a definit odata prietenul, iar cuvintele lui ma urmaresc mereu, de citiva ani incoace“. Intr-o limba româna aproape perfecta, Bassam a recitat versurile, in timp ce lacrimile i se adunau sub pleoape. „Zicea poetul asta: «Prietenul adevarat este acela la care te uiti si vezi in el oglinda care reflecta personalitatea ta. Si cind lipseste de linga tine, simti ca lipseste o parte din tine»“. Barbatul masiv nu s-a mai putut stapini: pe scaun, in garsoniera prapadita in care locuieste de citiva ani, a izbucnit in lacrimi ca un copil.
Avere de pe vremea studentiei
Locuieste in Brestei, in blocul saracilor: 51. Camera este prea mare pentru averea lui Bassam, strinsa in cei aproape 20 de ani de cind sta in România. O biblioteca micuta, din vremea studentiei, ticsita cu manuale de medicina, un pat si un sifonier, reparate chiar de el, cumparate pe nimic de la un amic din Craiovita. Citeva vase de bucatarie, un televizor ramas de la Mohamed – unul dintre fratii plecati acasa, in Gaza. Imprastiate prin toata garsoniera, zecile de gantere mai umplu decorul. Pe masa, linga o masina de scris, o apa de colonie Salcim, luata cu zece mii de la angro.
„Ma straduiesc cit imi permit conditiile“, s-a scuzat Bassam pentru modesta priveliste. „Daca as fi continuat cu sportul, probabil ca as fi cistigat mai mult. Dar nu puteam sa obtin rezultate foarte bune si la facultate, si la culturism! Pe de alta parte, sportul costa mai mult: un sportiv de performanta trebuie sa se hraneasca in mod corespunzator. Ceea ce nu prea s-a pus problema la mine“, a incercat sa zimbeasca Bassam, aratind borcanul in care a depozitat prinzul si cina pe ziua respectiva: 50 de grame de cafea.
Poza lui Solomon menita sa alunge saracia
Si tot pentru decor, dar si din anumite convingeri, peretii garsonierei arabului sint impodobiti de fotografii. Surprinzator, medicul de nationalitate palestiniana si-a ales eroii „tablourilor“ pe sprinceana: Iliescu, Nastase, Basescu, Solomon.
„Nu am treaba cu politica. Nu-mi place. Dar oamenii astia sint destepti“, a explicat Bassam motivul podoabelor care mai invioreza aerul saracacios al casei. „Solomon, de pilda. Intii ca e economist de profesie: se stie ca de bani depind toate. I-am urmarit evolutia si mi-a lasat sentimentul ca stie ce face. Apoi, mi-e drag de el si din alt motiv: poarta un nume predestinat. Regele Solomon era un tip intelept. Cred ca primarul are sanse bune sa-i calce pe urme, desi ce mi-a promis mie inainte de alegeri nu s-a realizat nici pina acum!“
20 de ani de „experimente“ placute
Intre promisiunile primarului uituc si ale prietenilor de ocazie, Bassam isi trimite aproape zilnic CV-ul stufos. Si tot in fiecare zi asteapta un raspuns de undeva.
„Astazi am trimis la doua companii de produse farmaceutice, una din Bucuresti, alta in Timisoara. Vreau sa ma angajez reprezentant medical, deja mi-am facut un fix din asta“, a spus arabul. „Din doua motive: salariul in domeniu este motivant, lucru rar in România. Apoi, pentru ca imi place sa cunosc oameni, sa calatoresc. Asa ca alerg peste tot, ca turbatul. Dar o fac si ca pe un fel de anestezie, sa rezist stresului. Pentru ca nu pot intelege: am Medicina, trei ani de Drept – nu am terminat pentru ca nu mi-am mai permis sa platesc a doua facultate, permis auto. Indeplinesc suficiente conditii. Atunci unde este buba???“
Cu mai mult de jumatate din viata petrecuta in tara de adoptie, arabul stie singur raspunsul. Si il doare.
„Din cauza mentalitatii invechite, ca eu sint de religie musulmana si voi ortodoxa, am fost haituit de la inceput. Am studiat si trait aici, am inceput sa cunosc tara asta: e greu sa schimbi sistemul. Citeodata ma simt ca un animal de experiment. Uneori imi mai trimite vreun asa-zis amic o fata frumoasa. Cica sa ma «ajute»… Ca asa s-a dus vestea arabilor in tara asta: au nevoie de fete frumoase… Dar in acelasi timp m-am atasat foarte mult de români – am spus ca sint sensibil. Cred ca pot sa realizez ceva aici, pentru mine si pentru România. As putea sa plec, nu-mi bate nimeni cuie in picioare. Dar ramin pentru ca-mi place“.
Saracii orasului si-au muncit piinea pe o luna
Grebla nu-i ca foarfeca
Cicel Manolescu nu a mai pus mina pe foarfeca de vreo zece ani. Arareori ii mai bate un vecin in poarta sa-i ceara un tuns pe la perciuni. Mai scoate un ban, o sticla de tarie, dar asta nu se numeste ca mai e in meserie. Frizeria pe care a invatat-o el la scoala s-a dus de mult pe apa simbetei.
„Unitatea 6, unitatea 12, Cooperatia de Consum Isalnita“, a enumerat barbatul de 53 de ani locurile de munca din vremea buna. „S-au eliminat posturile, toata lumea s-a privatizat. Eu, daca n-am avut cu ce, a trebuit sa stau sa ma uit la altii. Si sa astept, ca la virsta mea ce mai poti face? Somaju’ si acu’ ajutoru’ asta social. Nenorocire, asta e, dupa o viata de munca, sa vrei sa muncesti si sa nu ai unde“, s-a plins fostul frizer.
Proptit in coada greblei, Cicel se uita lung la bucata de pamint lucrata. Nu da in greu de munca, s-a invatat, dar parca ar vrea si el sa fie in rindul lumii.
„Muiere nu mai am, da’ am copilu’ de 14 ani, trebuie sa-i dau o bucata de piine. Ajutoru’ imi ajunge sa mai iau si biletele de tramvai, atit. Ca au scos abonamentele din circuit“.
„Sapam si dam cu grebla la trandafiri de sase ani“
La sapat parcurile a iesit si familia Mitea: Petrica, de 49 de ani, nevasta-sa, Leontina, de 44, si baiatul, Cristian, ajuns la 23. Cu totii sint la „ajutor“ de vreo sase ani.
„Numai la Spatii Verzi“, a spus capul familiei, fost mester in zidarie. „Sapam si dam cu grebla la trandafiri. Ne-au dus odata si pe la Ungureni, da’ nu mult. Nu era rau nici acolo, vara era mai urit, cu mirosurile si caldura. De muncit trebuie, oriunde: nu e nici o rusine sa maturam sau sa dam cu sapa in strada. Luam si noi un ban, acolo: mult, putin, e de luat!“
Petrica nu mai e zidar din ’95. A luat somaj un an, dupa lege, apoi s-a dus cu dosarul la Asistenta Sociala. S-a intimplat cam in perioada in care si Leontina a ramas fara loc de munca.
„Am fost femeie de serviciu. Zece ani am maturat scarile de la blocuri. Nu era cine stie ce, dar luam si eu un salariu, ca omu’! Acum ies pe strada, ce sa fac… bine ca am unde!“, a marturisit femeia.
Petrica si Leontina l-au luat si pe baiat cu ei, pe Cristi. Tinar, in putere, mai rotunjeste venitul familiei. Oricum, loc de munca nu si-ar fi gasit – la 23 de ani, nu are nici unul de scoala.
„Pe toti, ne revin doua sute pe luna. Nu ajung, ca e de platit curentul, gazele si alte dari. Dar fara ei ce ne-am face?“, a mai spus femeia, constienta de burtile care cer de mincare in fiecare zi.
