11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDrumul Judetean Perisor - Maracine, construit de mintuiala

Drumul Judetean Perisor – Maracine, construit de mintuiala

O femeie din Perisor, judetul Dolj, este nemultumita de modul in care a fost realizat drumul judetean Perisor – Maracine, care este in vecinatatea gospodariei sale. Aceasta acuza constructorul ca nu a realizat drumul conform standardelor, dar si pe beneficiarii acestuia, Societatea Judeteana de Drumuri si Poduri Dolj si Primaria Perisor, care au facut totusi receptia lucrarii.


Ce spune Anca Iacob


Anca Iacob, inginer constructor, sustiune ca drumul a fost facut de mintuiala, pierzindu-se astfel o suma importanta de bani: „Orice drum se construieste cu un acostament, o banda de siguranta pe ambele laturi, de un metru. Aceasta banda este, de obicei, pietruita si se continua, obligatoriu, cu un sant. Apoi, cind drumul este mai jos decit terenul, este obligatorie construirea unui taluz de un metru cel putin, care sa sustina acest teren. Din nefericire, constructorul acestui drum, SC ERPIA SA, a uitat ce scrie la carte si a facut drumul fara a respecta cele mai elementare norme, desi acestea erau prevazute in proiect“. Din cauza constructiei proaste si a ploilor abundente din ultima perioada, pamintul de pe marginea drumului, acolo unde ar fi trebuit sa fie santul si taluzul, a fost maturat de ape, iar gardul gospodariei doamnei Iacob a avut de suferit, raminind suspendat pe o portiune de aproximativ 50 de metri. „Nu stiu ce sa mai fac. M-am adresat consiliului judetean, am trimis adrese firmei constructoare, dar si celor de la drumuri si poduri. Am primit doar un singur raspuns din partea consiliului judetean, care imi spunea ca problema gardului a aparut din cauza celor de la Primaria Perisor, care au latit si adincit santul, au doborit pamintul de pe taluz, ajungind astfel in zona de siguranta a gardului. Am primit doar promisiuni. Mi s-a spus ca vor lua masuri si vor face santul, dar nimic nu s-a intimplat. M-am dus si la primarie, am vorbit si cu doamna primar. I-am spus ca exista mai multe metode de consolidare si ca, daca nu pentru gardul meu, macar pentru banii investiti in drum ar trebui facut ceva. Consolidarile costa destul de mult, stiu ca nu sint bani, dar cu forte proprii am putea face ceva pentru a salva drumul de eroziunea apei. Eu am materialele necesare si, sub indrumarea mea, am putea sa luam citiva oameni si sa rezolvam problema in doar citeva zile. Daca drumul este lasat asa, in timp, covorul asfaltic va incepe sa crape, iar drumul se va distruge“, a completat Anca Iacob. Aceasta ii acuza pe beneficiarii ajutorului social din comuna, cei care au sapat santul, ca nu isi fac treaba cum ar trebui si ca printre acestia, dupa cum sustin si alti sateni, se afla persoane care nu ar trebui sa beneficieze de bani in conformitate cu Legea 416/2001. „Sint o armata de oameni care stau si nu prea fac nimic. Santul l-au facut asa cum l-au facut, cimitirul este plin de buruieni de-ti este si frica sa te aventurezi pina la un mormint daca vrei sa aprinzi o luminare. In primavara s-au apucat de refacerea unei cismele, pe care, cu mult timp in urma, un satean a construit-o in memoria fiicei sale care a murit la 26 de ani. Mai e putin si vine toamna si lucrarile nu au inaintat deloc. Mai bine o lasau asa cum era, ca e mare pacat, omul care a facut-o o putea intretine singur, iar ei acum isi bat joc de munca lui“, a mai spus Anca Iacob.


Ce spune Primaria Perisor


Viceprimarul comunei Perisor, Ionel Buldur, a spus ca este putin exagerat ce a povestit Anca Iacob. „Toti beneficiarii Legii 416/2001 primesc ajutorul social in urma unor anchete sociale serioase. Nu este adevarat ca printre acestia sint persoane care nu indeplinesc toate cerintele. In legatura cu santul, noi nu-i putem lua pe beneficiarii Legii 416 si sa-i punem sa faca tot ceea ce doreste doamna Iacob pentru ca acum sint alte lucruri de care trebuie sa ne ocupam, iar ei fac munca in folosul comunitatii, nu al unei persoane particulare. Toata vara nu am facut altceva decit sa sapam la santuri, sa amenajam digurile si sa decolmatam podurile si podetele din localitate pentru a nu avea probleme cu revarsarile de ape. Problema santului ar trebui rezolvata de catre cei de la firma constructoare. In problema cimitirelor, Anca Iacob are dreptate cind spune ca sint pline de iarba. Comuna noastra are trei cimitire, toate cu o suprafata foarte mare. Anul trecut s-a muncit timp de doua luni la curatarea lor. Incepusem si anul acesta, dar daca a plouat mereu, munca noastra a fost in zadar pentru ca iarba a crescut la loc foarte repede. Eu cred ca nu este doar treaba primariei sa faca ordine in cimitire. Ar trebui ca oamenii sa mai puna mina pe cite o sapa si sa mai faca si ei cite ceva pe linga morminte“, a afirmat viceprimarul. In ceea ce priveste cismeaua, Ionel Buldur a spus ca lucrarile de reamenajare a ei sint in plina desfasurare si ca aceasta va fi gata in cel mai scurt timp.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS