La Exploatarea Miniera Berbesti se lucreaza in prezent doar la suprafata. De-a lungul timpului, subteranul a inghitit zeci de ortaci. La sute de metri sub pamint, minerii lucrau dezbracati in galerii infundate sau pe fronturi adesea inundate de apa. Dincolo de panica provocata de accidentele in care vreun miner era mutilat de banzile rulante, ortacii erau atacati si de sobolani. Dupa disponibilizarile in lant, putini mineri au reusit sa puna pe picioare o afacere, multi raminind pe drumuri.
La peste 160 de metri sub pamint, mii de oameni din Berbesti trudeau pentru o piine. Desi nu erau platiti bine, ortacii au „rascolit“ lignitul cu pretul vietii. Marturisirile minerilor sint si astazi socante, intrucit nu stiau daca vor apuca sa-si mai vada familia. La Exploatarea Miniera Berbesti nu se mai efectueaza decit exploatare de suprafata. Cu toate acestea, accidentele sint inevitabile. Amintirile dureroase nu dau pace minerilor disponibilizati. „Am muncit mai bine de 21 de ani in subteran. Activitatea se desfasura in trei schimburi, fiecare de opt ore. Chiar daca nu stateai atit in galerie, trebuia sa fii prezent la serviciu. Ţin minte ca, dupa ce se facea prezenta in sala de apel, se pleca pe fronturile de lucru. Atunci activitatea de extractie se facea si prin complexe rusesti, dar si românesti. Munca fizica era brutala… destul de grea si neplatita“, a povestit D.G., care a lucrat in Mina Berbesti 21 de ani.
Minerii coborau sub pamint imbracati in salopete, incaltati in cizme de cauciuc si cu casca pe cap. Cu toate acestea, echipamentele nu i-au protejat de „furia“ carbunelui. „Numai in 12 ani am fost martor la peste zece accidente mortale. Multi au fost rapusi de abatajele frontale sau de ruperile peretilor de lignit. Altii au sfirsit dupa ce au fost agatati de banda rulanta, pentru ca ea traversa prin spatii inguste. Mereu aveam la noi si masca de gaze, desi in zona Berbestiului nu au fost niciodata scurgeri de metan. Totusi, stiam ca trebuie sa fim precauti. Atunci cind ne murea un coleg se crea panica, insa eram obligati sa revenim la normal si sa ne vedem de treaba“, a spus D.G.
Solidaritatea, singura avere a ortacilor
Conditiile grele i-au facut pe ortacii din mina Berbesti sa devina ca fratii. Chiar daca nu exista amintiri placute din subteran, minerii au legat prietenii pe viata. „Exista o solidaritate nemaipomenita. Eram uniti in orice moment. Uneori lucram in galerii infundate unde temperatura depasea 28 de grade Celsius. In zonele in care era foarte cald, stateam dezbracati, pentru ca altfel nu rezistam. Cu toate ca eram chinuiti, rareori vreun ortac a renuntat la serviciu. Stateam mereu cu teama… Imi amintesc ca prin ’82 mi-am rupt piciorul intr-un abataj frontal. Ca si acum, tehnica nu a avansat deloc“, a marturisit minerul, retraind momentele de altadata. D.G. spune insa ca mina i-a purtat oarecum noroc, pentru ca acolo si-a intilnit jumatatea, cu care astazi are o casnicie minunata.
Sfintirea carbunelui in mina
Devotati muncii, ortacii au nascocit de multe ori cite ceva pentru ca productia sa creasca. Cea mai hazlie idee a fost aceea de a aduce un preot, care sa sfinteasca lignitul. „L-am coborit in mina si a citit acolo din Biblie. Ne-am gindit ca o sa mearga mai bine dupa slujba. Alte lucruri de care sa iti amintesti cu placere nu prea sint“, a afirmat cu nostalgie D.G. Locul in care multi ani au trudit minerii din Berbesti parea blestemat… aproape rupt din iad. „Timp de opt ore trebuia sa mincam si noi ceva, asa ca luam masa in subteran. Pachetul pe care il luam noi de acasa se numea „supliment“. Era strict necesar ca alimentele sa fie foarte bine ambalate, pentru ca altfel ni le mincau sobolanii“, a povestit ortacul nostalgic. Dintre cele trei cariere, in prezent, numai una functioneaza. Dupa disponibilizari, minerii din Berbesti au ajuns muritori de foame. Cu banii luati atunci, putini au reusit sa isi deschida o afacere. Fostii mineri traiesc azi dintr-un ajutor de somaj.
