Departe de lume si de civilizatie, cei 12 locuitori ai satului gorjean Jeristea se incapatineaza sa ramina pe aceste meleaguri. Drumul este impracticabil, apa de baut se masoara cu picatura, iar vecinii sint scumpi la vedere. Singurul lucru cu care se mindresc este linistea zonei. Nimeni nu vine sa ii intrebe de bucurii, dar nici de necazuri. Cu toate ca este atit de mic, satul apartine administrativ de comunele Sacelu si Crasna. „E greu, e foarte greu, dar aici pamintul iti da de toate. E libertate si nu ne supara nimeni“, a declarat Sinelia Danasel, localnica.
12 locuitori si zece case – cam atit reprezinta zestrea unuia dintre cele mai mici si mai izolate sate din Gorj. O asezare in care timpul parca s-a oprit, iar distantele par mult mai lungi decit oriunde altundeva. O mina de oameni aruncati de soarta pe culmea unui deal inalt, la poalele caruia se intinde comuna Sacelu. La Jeristea, curentul electric a ajuns abia acum sapte ani, iar preocuparile satenilor graviteaza in jurul a doua probleme: lipsa apei si drumul distrus de ploi si zapezi. Singura cale de acces catre locuintele rasfirate pe coama dealului este un drumeag care porneste de la soseaua principala, asfaltata, din centrul comunei. Noroi, balti, urme de tractor pline cu apa – trei kilometri de chin si urcus. Asta au de indurat in fiecare zi, fie vara, fie iarna, satenii din Jeristea. Intrebati cum se ajunge in satul de pe deal, cei din Sacelu iti raspund cu un zimbet ironic si te masoara din cap pina-n picioare: „E de mers!“. Dupa ce urci o panta de aproximativ un kilometru si jumatate, urcusul se mai domoleste, dar singurul mijloc de orientare sint stilpii de inalta tensiune. Din virful dealului se vad comunele din imprejurimi, iar in departare se inalta Muntele Paring. Daca nu ar exista firele de curent electric, ai avea impresia ca te poti rataci in orice clipa.
Copilul care fuge pina la scoala
Pe marginea drumului, la aproximativ 300 de metri de prima casa din Jeristea, citeva capre erau pazite de un tinar. Elev in casa a VII-a, Madalin Stancioiu este unul dintre cei mai tineri locuitori ai satului izolat in virf de deal. El infrunta zi de zi drumul desfundat si greu, pentru a merge la Scoala din Sacelu. Baiatul este mindru ca sta in prima casa din localitate, considerindu-se avantajat ca este mai aproape de drum si ca poate ajunge mai repede la scoala. „Drumul are cam trei kilometri. Eu in 10-11 minute ajung, nu imi trebuie mai mult. Daca simt ca nu ajung la prima ora, o iau la fuga. Pe coasta e mai usor, mai greu e la intoarcere, la urcat. Nu stiu de ce nu fac drumul, ca ar fi mai bine“, a spus baiatul. Primul lucru pe care il intilnesti cind te apropii de sat este o poarta de fotbal facuta din lemn. Urmeaza gospodariile ingrijite si primul stilp de curent, la baza caruia se afla un transformator. Cind primul bec s-a aprins in Jeristea, satenii au facut petrecere. Acum, din cauza datoriilor pe care le are Primaria Sacelu, cele sase becuri care asigura iluminatul public din satul de pe deal au fost oprite. Satenii au declarat ca rar au vazut fata primarului pe la portile lor si ca, de ani de zile, edilii le promit ca drumul va fi macar tasat, daca nu pietruit sau betonat. Citeva case la intrare si un grup de trei gospodarii acolo unde se termina localitatea. Acestea din urma apartin administrativ de comuna Crasna, de aceea se spune ca satul este impartit intre doua comune. Intre grupurile de case – padure, noroi si praf. Salbaticie si libertate. De altfel, cuvintul libertate este primul pe care il pronunta localnicii, atunci cind vorbesc despre avantajele vietii izolate de lume. O casa darapanata, care pare ca se poate prabusi in orice clipa, are pe gardul din fata asezata o tabla mincata de rugina: „DE VINZARE“. Nimeni nu a intrebat vreodata de pret.
Singura fintina, obiect de disputa intre sateni
Nici macar hotii nu se incumeta sa urce dealul, furturile fiind foarte rare in zona. Paminturile sint roditoare si nu au nevoie de multa apa. Acesta ar putea fi unul dintre motivele pentru care cei 12 localnici nu au parasit Jeristea. Cu toate acestea, apa reprezinta cu adevarat o problema. Daca drumul devine din cind in cind practicabil, in special cind e seceta, cu apa nu e de glumit. Singura fintina din sat se afla pe terenul unui cetatean din Buzesti. Localnicii spun ca izvorul este de la Dumnezeu si incearca doar sa ia apa de baut, insa batrinul din Buzesti nu le permite acest lucru. Pina acum, in fintina au fost aruncate balega, ulei de masina, soda caustica si chiar lemne si pietre. Apa pentru animale este usor de procurat din piraiele din zona, cum este si Bolca, iar apa potabila se mai gaseste la citiva kilometri, la niste izvoare de pe un cimp. Tot in apropiere de Jeristea se afla si Lacul Bolca, unde vara e plin de turisti care vin la gratare. Lacul are si o legenda, care spune ca nimeni nu a reusit sa dea de fundul apei.
Satenii nu vor sa plece
Cele zece case din Jeristea sint rasfirate pe mai multi kilometri, fiind grupate in trei catune. In primul sint sase case, dintre care doar trei sint locuite permanent. Ion Danasel, de 59 de ani, s-a mutat in satul natal, impreuna cu sotia, dupa ce au iesit la pensie. Inainte au locuit in Tirgu Jiu, dar, in urma cu cinci ani, s-au hotarit sa se stabileasca la Jeristea, desi acest loc este uitat de lume. „Ne simtim foarte bine aici. E libertate, e liniste. Paminturile sint foarte productive“, a povestit Sinelia Danasel. Cei doi soti nu prea au cu cine sa schimbe o vorba, deoarece celelalte doua familii locuiesc la aproape o suta de metri distanta. Principala ocupatie a celor doi o reprezinta cresterea animalelor si cultivatul pamintului. „Avem niste oi si citiva porci. Avem cam tot ce ne trebuie aici. Roadele pamintului cresc fara sa le udam“, a mai declarat femeia. Ion Danasel coboara aproape zilnic in satul cel mai apropiat, ca sa cumpere alimente si cele necesare in gospodarie. „Merg pe jos cam 40-50 de minute, pentru ca am imbatrinit si nu mai pot sa merg repede“. Sotii Danasel si-au petrecut sarbatorile de Paste impreuna cu fiica lor si cu nepotica, venite in vizita.
Masinile circula numai vara
Mai toate familiile din Jeristea au in curte o masina, insa acestea pot circula numai citeva luni pe an si doar pe o ruta ocolitoare. „Am masina, dar nu am mai scos-o din octombrie, pentru ca nu avem pe unde sa iesim cu ea. Putem sa circulam numai in lunile de vara, dar pe un drum care iese in comuna vecina, Crasna, si, ca sa ajungem in Sacelu, facem un ocol de noua kilometri. Dupa ce fac doua-trei drumuri trebuie sa schimb pivotii si bucsile la masina“, a precizat Ion Danasel. In Jeristea nu a calcat niciodata picior de primar sau de politist, cu toate ca oamenii isi platesc toate darile. „Platim impozitele la timp. Primarul nu a venit niciodata sa vada care sint problemele cu care ne confruntam. Pe dealurile astea nu vedem politist, nu vedem nimic“, a mai spus Ion Danasel.
Singuri, in virful dealului
La aproape o jumatate de kilometru de primul catun, dupa o padurice, se afla o casa izolata, a lui Nicolae Danasel, de 32 de ani. Acesta locuieste impreuna cu sotia, copilul de noua luni, precum si cu mama sa, de 67 de ani. Nicolae Danasel face zilnic 14 kilometri pentru a ajunge la serviciu. Inainte, parcurgea aceasta distanta pe jos, dar acum si-a luat un motoscuter. „Nu pot sa urc cu motoscuterul pina acasa, asa ca il las jos, in sat. Imi e rusine sa imi chem colegii de serviciu pe la mine, pentru ca nu ar avea cum sa ajunga“, a spus Nicolae Danasel. Acesta este singurul care s-a gindit sa plece din Jeristea, cu toate ca a investit multi bani in constructia casei: „Nu merita sa raminem aici. As vrea sa plecam mai mult pentru cel mic. Am facut cu chiu cu vai o casa, pe care nu am terminat-o. Ma rugam si eu de cineva sa imi aduca o masina cu materiale, dar apoi se jura ca nu mai vine pe aici. Mai trebuie sa o tencuiesc, dar nu stiu cum voi aduce nisipul aici, sus. Libertate este, dar sintem izolati. Iarna trecuta am tras cu calul un lemn ca sa fac pirtie pe drum, pentru ca altfel nu puteam sa ies de aici“, a mai povestit, intristat, sateanul.
