9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDreptul de proprietate se opreste la portile Ministerului Justitiei

Dreptul de proprietate se opreste la portile Ministerului Justitiei

De aproape sapte ani, mostenitorii unui boiernas de tara de la marginea Craiovei se lupta sa-si cistige bunurile confiscate de stat in anul 1952. Este vorba despre aproximativ 30 ha de pamint si o casa aflata acum in incinta Unitatii de Productie „Pelendava“ a Penitenciarului Craiova, situata la km 8 al Craiovei, spre comuna Preajba. Desi instantele de judecata le-au dat dreptate mostenitorilor, Ministerul Justitiei, prin Administratia Nationala a Penitenciarelor, nu recunoaste hotarirea definitiva a instantei pe motiv ca acela care o detine nu a facut si dovada identitatii cladirii cistigate cu cea detinuta de Penitenciarul Craiova.


In anul 1943, Vasile Chiritescu din Craiova a cumparat circa 30 ha de teren nisipos de la un proprietar din judetul Olt, teren pe care si-a construit o casa cu anexele gospodaresti necesare. In 1952, terenul si casa au fost confiscate pe baza unui proces-verbal care nu are valoare de titlu legal. De-a lungul timpului, acestea s-au aflat in administrarea mai multor unitati administrative sau industriale, ultima fiind RASIROM, care in 1999 a transferat ce confiscase statul de la Chiritescu la Directia Generala a Penitenciarelor. In prezent, pe proprietatea respectiva se afla Unitatea de Productie „Pelendava“ a Penitenciarului Craiova. Steliana Duta, fiica proprietarului de drept, impreuna cu mama sa au deschis initial o actiune de revendicare pe baza Legii nr. 112/2005, pe care au cistigat-o in anul 1997. Cu toate acestea, cladirea si pamintul au ramas in proprietatea penitenciarului.


Guvernul a transferat ceva ce nu-i mai apartinea


Dupa ce reclamantele au obtinut sentinta civila favorabila, Consiliul Judetan Dolj a facut apel la Tribunalul Dolj si a reusit sa scoata Comisia de Aplicare a Legii nr. 112/1995 de sub incidenta eventualelor penalizari. Hotarirea Tribunalului Dolj referitoare la retrocedarea imobilului a ramas valabila, iar Consiliul Local Malu Mare si Directia Finantelor Publice Dolj erau obligate de instanta sa lase „in deplina proprietate si linistita posesie imobilul situat in satul Preajba, comuna Malu Mare, compus din casa de locuit cu trei camere, un grajd pentru cai etc.“.


Tribunalul Dolj s-a pronuntat in anul 1998, iar mostenitoarele au investit hotarirea cu titlu executoriu. Dupa pronuntarea instantelor de judecata, guvernul, printr-o HG, a pus capac la toate si a transmis fara plata imobilul cistigat de mostenitori de la RASIROM la Ministerul Justitiei – Directia Generala a Penitenciarelor. „Se transmite fara plata din administrarea Regiei Autonome RASIROM in administrarea Ministerului Justitiei – Directia Generala a Penitenciarelor, complexul agroindustrial din compunerea Unitatii de Productie si Prestari Servicii Craiova, subunitate fara personalitate juridica, cu sediul in municipiul Craiova, soseaua Caracal, km 8, judetul Dolj“ – Monitorul Oficial al României, partea 1, nr. 198/7.05.1999. La data transferului de la o unitate la alta, instantele de judecata stabilisera deja ca mostenitoarele lui Chiritescu nu-si pierdusera niciodata dreptul de proprietate.


Nici Ministerul Justitiei nu poate face dovada proprietatii asupra fermei lui Chiritescu, nici mostenitorii acestuia nu pot intra in posesia dreptului de proprietate


Dupa mai multe incercari nereusite de a intra in posesia imobilului aflat in curtea unitatii de productie a Penitenciarului Craiova, Primaria Malu Mare a emis o adresa (nr. 2.892 din 13.09.2002) prin care le spunea celor doua mostenitoare ca atit imobilul cistigat, cit si terenul sint in „administrarea Ministerului Justitiei, Directia Generala a Penitenciarelor, soseaua Caracal, km 8, Craiova. Prin adresa nr. 2.401 din 21.09.1999, Penitenciarul Craiova le invita pe mostenitoare la sediul institutiei, pentru a se gasi o solutie amiabila. In anul 2003, in prezenta reprezentantilor penitenciarului, s-a intocmit un proces-verbal de identificare a cladirilor cistigate, iar in martie 2005 Ministerul Justitiei, prin Administratia Nationala a Penitenciarelor, le comunica mostenitoarelor printr-o adresa ca sentinta civila obtinuta de ele in anul 1997, prin care-si recistigasera imobilul, nu constituie titlu de proprietate: „Sentinta civila nr. 1.204, din 22.08.1997, in opinia noastra, nu constituie titlu de proprietate pentru cladirea in cauza, deoarece nu ati facut dovada identitatii imobilului pentru care a fost admisa actiunea in revendicare cu imobilul dat in administrarea Directiei Generale a Penitenciarelor in baza HG nr. 347/1999“.


Emanuel Cucu, directorul Unitatii de Productie „Pelendava“ a Penitenciarului Craiova a spus: „Stiu ca avem un litigiu cu mostenitorii, dar nu depinde de mine rezolvarea lui. Eu si unitatea pe care o conduc sintem doar administratori, proprietar este Ministerul Justitiei. Dinsii trebuie sa-si rezolve problema cu ministerul si, daca acesta decide sa le dam imobilul, noi nu avem decit sa executam decizia proprietarului. Mostenitorii trebuie sa mearga la minister pentru rezolvarea situatiei. Nu am nimic impotriva ca oamenii sa-si cistige drepturile, dar nu pot sa le dau ceva doar pentru ca dinsii cer“, a spus directorul Cucu.


Pina la urma, situatia s-a incurcat la Ministerul Justitiei care, pe de o parte, le da inapoi mostenitorilor proprietatea, iar pe de alta parte le spune „pas“ pina la identificare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS