Desi este un oras linistit, Slatina are locuri pe care nu v-ati dori sa le descoperiti vreodata. Cersetori de toate virstele, oameni cu o viata impachetata intr-o sacosa, infirmi pazindu-si scaunele adapostite prin colturi insalubre, adolescenti ramasi cu amintirea unui loc in care aveau unde sa-si odihneasca seara trupul istovit de munca si bataile aplicate sistematic. Uneori amintirile mai au o valoare, alteori privirea pierduta face cit zece raspunsuri.
Cind nu ai casa, e buna si o banca in gara
Politia municipiului se pune in miscare putin dupa 22.30. E o noua razie printre cei fara casa, aciuati prin zeci de locuri neumblate. Mai multe echipaje pornesc in acelasi timp si, doar citeva minute mai tirziu, se intorc la baza cu „captura“: oameni slinosi, unii cu priviri ratacite, altii bucurosi sa zimbeasca la fotograf. Ei stiu ca e de fiecare data la fel, in consecinta apreciaza cursa cu masinile destul de elegante pentru ce traiesc ei zilnic. O ora si jumatate, maximum doua de stat la sectie, dupa care se intorc de unde au fost, pentru putin timp, deranjati. Amprentare, fotografii, daca nimeresc aici pentru prima data, explicatii, mai o gluma cu boschetarul din coltul opus al orasului, mai un zimbet pentru pustoaica aparuta proaspat in peisaj…
Cel mai aglomerat loc este, de departe, Gara Slatina. Sectoristii cunosc fiecare personaj. Si nu sint deloc putini. Acum dorm pe unde apuca. E vara, e buna si-o banca pe peron, dupa ce seara, la 21.30, sala de asteptare se inchide, pentru ca pina dimineata nu mai circula nici un tren.
Pina de curind ii gaseai aici pe cei sositi de aiurea, cei care ziua mai fac un ban cersind. Acum lor li s-au alaturat tinerii evacuati de primarie din blocul de linga autogara. Sint primii care vin sa se plinga de soarta cruda, restul s-au impacat cu situatia. Aici s-au intilnit cu ceilalti tineri, care au fost aruncati pe poarta scolii in momentul absolvirii si nimeni n-a mai incercat sa le dea de urma.
„E prea tirziu pentru mine!“
Povestile sint toate triste, impresionante. Pe unii i-au izgonit din casa parintii, altii nu se mai intelegeau cu familia, batrinii au fost aruncati in strada de copii, unii dintre copii nu si-au cunoscut niciodata parintii. Unii mai fac baie in triaj, altii se simte de la o posta ca sint dusmani de moarte cu apa si sapunul. Adolescentii merg bucurosi la Centrul de primire minori, unde se spala si dorm o noapte.
Una dintre fetele care nu mai asteapta nimic e, poate, trecuta putin de 20 de ani. Curatica, frumusica si cu greu poti crede ca a suferit vreodata de ce au „acuzat-o“ medicii – oligofrenie. A facut scoala speciala la Bals, a invatat o meserie doar ca sa n-o angajeze nimeni, niciodata, pentru simplul fapt ca a fost trimisa, cindva, la o astfel de scoala. „E prea tirziu pentru mine!“, spune, convinsa, tinara. „In ziua in care am iesit din scoala si mi-au spus ca nu vor sa ma mai vada, ca oricum sintem niste ratati, am rupt diploma. Am rupt-o cind m-am trezit in strada, nestiind incotro s-o iau. Nu mai visez la nimic, e prea tirziu pentru mine. Poate sa se mai faca ceva pentru orfanii care sint astazi prin scoli, pentru noi, restul, nu mai e nici o speranta“.
Nina Stan are 26 ani si e din Slatina. Pe ea a dat-o afara din casa mama, pentru ca nu-i putea aduce un ban. „As munci cu ziua, dar nu pot, sint bolnava. Am epilepsie. Cind cad, nimeni nu ma vede, nimeni nu m-aude. Pot sa mor linistita“. Are trei copii, a avut si sot, care-o batea pina lesina de sareau vecinii s-o adune de prin curte. A plecat cind n-a mai rezistat, a lasat copilul. In schimb, de atunci, a mai facut doi gemeni. Sint in spital de cind i-a nascut, de trei luni. Tot de atunci doarme si ea pe unde poate.
Cifre intr-un raport
Sint destul de multi pentru un oras atit de mic. Majoritatea sint cersetori, putini mai lucreaza cite ceva si cheltuiesc banii agonisiti la fel de repede. Cei din seara de joi a saptaminii trecute au fost, in mare parte, din judet, dar si din Ialomita, Vaslui si Dumnezeu mai stie de unde. Politia ii aduna pentru exercitiu, probabil, pentru ca posibilitatile lor de a rezolva ceva se opresc aici. Slatina nu are un adapost de noapte, nu are un centru pentru toti minorii care incep sa-si traiasca viata pe strazi.
Cei adunati in urma raziei sint, in cele din urma, cifre intr-un raport. 94 de persoane, adunate din gara, autogara, punctul Oituz, din Crisan etc. Amprentati, fotografiati, inregistrati. Nume, virsta, localitate, semne particulare si, daca ceva nedorit se intimpla, un cadavru identificat dupa cicatrice sau alte semne.
Raziiile se fac, spune comisarul de politie Stefan Macau, seful Biroului Investigatii Criminale, cam o data pe saptamina. De fiecare data in alta zi a saptaminii.
In timp, politistii au devenit imuni la spectacolul strazii. Pe unii ii cunosc destul de bine, ar putea sa nici nu-i mai plimbe la sectie, pentru ca pleaca, oricum, citeva zeci de minute mai tirziu. Celorlalti, aparuti de curind, vor ajunge sa le cunoasca, si lor, povestile de viata si disperarea sau, dupa caz, nepasarea din priviri.
