8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSe reinfiinteaza bazinele legumicole din Dolj

Se reinfiinteaza bazinele legumicole din Dolj

Directia pentru Integrare Europeana a Consiliului Judetean Dolj, cu sprijinul Oficiului de Consultanta Agricola, efectueaza un studiu in vederea infiintarii unor retele de colectare si selectare a legumelor si fructelor din zona transfrontaliera Dolj- Vidin. Pentru finalizarea acestui proiect, Uniunea Europeana, prin programul PHARE CBC- Fondul comun al proiectelor mici, ar trebui sa aprobe suma de 43.570 de euro necesara. Proiectul prevede construirea unor centre de colectare pe teritoriul judetului Dolj si in Vidin (Bulgaria), care sa preia recolta de la producatorii agricoli. Se incearca, in acest fel, crearea unei piete de gros pentru legume si fructe, care sa elimine multimea de intermediari care fac pretul pe piata. Oficiul de Consultanta Agricola Dolj, institutia care s-a ocupat de identificarea zonelor legumicole, a propus pentru infiintare noua centre de colectare: Poiana Mare, Motatei, Bailesti, Dabuleni, Calarasi, Marsani, Teasc, Isalnita si Valea Stanciului. Constantin Cucu, directorul Oficiului de Consultanta Agricola, spune: „Centrele de colectare au fost propuse ca urmare a analizei efectuate in localitatile respective privind evolutia suprafetelor cultivate cu legume atit inainte de 1989, cit si dupa. La nominalizarea centrelor de colectare s-a tinut cont si de existenta unei infrastructuri corespunzatoare (sosele, cale ferata, instalatii de apa, curent electric)“. Daca proiectul se va finaliza, atunci pentru prima data legumicultorii romani si bulgari isi vor putea vinde produsele intr-un singur loc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS