8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSediile partidelor politice au disparut in ceata

Sediile partidelor politice au disparut in ceata

Camera de Conturi Dolj intentioneaza sa amendeze 12 partide care au participat in campania electorala pentru alegerile locale din luna iunie.

Directorul Camerei de Conturi, Ion Sorop, a declarat ca toate cele 12 partide inscrise in cursa electorala trebuie sa respecte Legea electorala, care obliga partidele politice sa depuna documente din care sa rezulte sursele de finantare si sumele cheltuite in campanie. „Cele 12 partide, printre care se numara si Partidul Ecologist Roman, Partidul Noua Democratie sau Uniunea Elena, pot primi amenzi contraventionale cuprinse intre 30 si 300 de milioane de lei“, a precizat Sorop.

Conform Legii nr. 43/2003, partidele trebuie sa depuna la Camera de Conturi adresa de inregistrare a mandatarului financiar, dovada ca a fost publicat in presa mandatarul, situatia contributiilor de la persoane fizice si juridice, situatia cu numarul de afise electorale, precum si raportul de venituri si cheltuieli.

Verificarea sumelor se va face de-abia anul viitor

Desi 27 de partide s-au inscris la alegerile locale din iunie, doar 15 au depus pina in prezent documentatia ceruta de lege. Partidele reprezentative la nivel national s-au grabit sa scape de o grija si au depus din timp la Camera de Conturi Dolj respectivele documente. Rapoartele au fost trimise la Bucuresti, urmind ca verificarea datelor inscrise sa fie efectuata abia in primul trimestru al anului viitor.

„S-a luat aceasta decizie pentru a cuprinde si declaratiile pentru alegerile din toamna“, a precizat Ion Sorop. Cu toate ca dosarele principalelor partide au poposit si pe birourile Camerei de Conturi Dolj, Ion Sorop spune ca s-a uitat peste sumele trecute in acte, dar nu le-a retinut. „Oricum, fata de cit prevedea legea, nici un partid nu a depasit plafonul maxim“, a declarat Sorop. Dificultati mari au aparut in depistarea sediilor mai multor partide din plutonul codas. „Chiar daca nu au cheltuit nimic ori si au schimbat sediul, sint obligate sa treaca pe la noi“,a mai spus Sorop. Este cazul Uniunii Elene din Romania, al carei sediu inspectorii Camerei il cauta de citeva zile. In aceeasi situatie sint si candidatii independenti.

Conform legii, candidatii la primaria oraselor resedinta de judet puteau cheltui fiecare 2.000 de salarii de baza, adica 5,6 miliarde de lei. Consilierii judeteni au avut dreptul doar la 56 de milioane, iar cei locali, la 42 de milioane de lei. Cei mai saraci au fost candidatii de la comune care puteau cheltui doar 5,6 milioane de lei. Incepind de vineri, cind se vor publica rezultatele alegerilor in Monitorul Oficial, „restantierii“ au la dispozitie doua saptamini sa dea cu subsemnatul la Camera de Comert. Altfel risca sa plateasca amenzi de citeva zeci de ori mai mari decit sumele cheltuite in campanie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS