14.5 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSpitalele, absente de la impartirea bugetului

Spitalele, absente de la impartirea bugetului

Contractele nu pot fi semnate pentru ca personalul medical nu si-a incheiat asigurarile de malpraxis

Cu toate ca termenul- limita anuntat de Casa de Asigurari de Sanatate (CAS) Dolj in vederea incheierii contractelor pentru obtinerea finantarii pe 2004 este 31 ianuarie, doar trei din cele 12 spitale doljene au semnat contractele cu CAS Dolj. Este vorba despre Spitalul Municipal „Filantropia“ din Craiova, Spitalul Segarcea si Spitalul Filiasi, ai caror reprezentanti au incheiat ieri contractele.

Potrivit reprezentantilor Casei de Asigurari de Sanatate Dolj, este un mister motivul pentru care conducerile unitatilor spitalicesti nu s-au grabit sa ia parte la impartirea bugetului, cu atit mai mult cu cit, incepind de luna viitoare nu mai sint valabile actele aditionale la contractul pe 2003.

Explicatia a oferit-o totusi dr. Constantin Ecobici, directorul Directiei de Sanatate Publica (DSP) Dolj, care, in plus, sustine ca nu exista un termen- limita de semnare a contractelor: „Spitalele nu au reusit sa-si puna la punct documentatia necesara, din motive obiective. Unele, asa cum este si Spitalul de Urgenta, nu au dovada asigurarii de malpraxis pentru toti salariatii. Desi au avut la dispozitie doua saptamini, unii angajati au neglijat pur si simplu sa-si incheie politele de asigurare. Oricum, un termen – limita pentru incheierea contractelor nu exista, doar ca spitalele nu mai pot sa obtina finantare pe luna februarie decit pe baza de contract“.

Ecobici a promis totusi ca pina marti, cel tirziu, toate spitalele vor avea contracte.

Banii sint la fel de putini

Potrivit conducerii DSP Dolj, sumele alocate de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate nu sint nici pe departe multumitoare. „Bugetul pe 2004 al Spitalului de Urgenta Craiova se va situa undeva la 493 de miliarde de lei, fata de 470,8 miliarde de lei, anul trecut. Discrepanta se vede la cheltuielile de personal, capitol pentru care anul trecut au fost investite 273 de miliarde de lei, in timp ce in acest an au fost alocate doar 283 de miliarde de lei, sume care trebuie sa acopere inclusiv cele doua indexari salariale de 6 % din ianuarie si octombrie“, a mai spus Ecobici.

Pentru celelalte spitale craiovene, bugetele sint comparabile cu cele din 2003. Spitalul Municipal „Filantropia“ va avea 167 de miliarde de lei, Spitalul de Boli Infectioase – 108 miliarde de lei (cu doua miliarde mai mult decit anul trecut), iar Spitalul de Neuropsihiatrie – la fel ca anul trecut, adica 83 ,7 miliarde de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS