Localnicii din Stoenesti inca tremura cind isi aduc aminte de mineriada din urma cu patru ani, cind fortele de ordine au incercat sa-i impiedice pe ortaci sa ajunga la Bucuresti. Temindu-se si acum sa le fie amestecat numele cu evenimentele care le-au facut comuna celebra, majoritatea celor care au vazut luptele de dupa garduri spun doar atit: „Ce sa mai vorbim? Atunci a fost ca la Posada. Cind au dat mascatii cu lacrimogene, fugeau saracii oameni ca iepurii, iar aia-i prindeau si-i bateau ca la Posada. Cit singe s-a varsat la Stoenesti numai noi stim, cei care l-am spalat. Santurile cu apa erau rosii, iar minerii se ascundeau in glugile de coceni. Intrau mascatii peste tot fara ordin de perchezitie si, daca ziceai ceva, te luau si pe tine la ciomagit si nici nu te intrebau cum te cheama.“
Nimeni nu stie de ce minerii nu au fost opriti in Vale sau la imbarcarea in autobuze, de ce, daca stiau ca mai fusesera o data in Bucuresti si nu patisera nimic, autoritatile nu au intuit ca vor pleca si a doua oara. Cind le-au blocat intrarea catre Slatina, numai pe la Stoenesti mai puteau sa treaca la Bucuresti. Acolo era un loc tocmai bun de ambuscada pentru ca localitatea este inconjurata de apa si singura iesire este pe podul de peste Olt. Fortele de ordine au blocat podul cu un tanc si i-au asteptat pe ortaci. Majoritatea au oprit cind au vazut podul blocat.
„Coloana de masini oprite se intindea pe un kilometru. Eu ma duceam la serviciu, la Caracal, iar in gara tot felul de persoane care misunau ne-au spus sa ne ducem inapoi acasa si am plecat sa-mi protejez familia. Cind mascatii au inceput vinatoarea de mineri, am adapostit si noi unul in casa. Era atit de speriat, incit nici nu a vrut sa manince si nici in casa nu voia sa stea, de frica sa nu ne faca rau mascatii daca-l descopereau in casa noastra. Au stat in finare, in lemnare, in glugile de coceni. Pe unul l-au batut la cismea pina l-au lasat mort. Altul a zacut in curtea unei femei vaduve pina a murit. I-au macelarit“, a spus un localnic care nu a dorit sa-si decline identitatea.
„Ma, Oprica, voi le-ati luat mincarea si hainele si acum o dati pe oamenii din sat?“
Un pensionar care a lucrat la balastiera isi aduce aminte bine evenimente din februarie 1999 si considera ca mascatii le-au distrus minerilor parcul de masini ca sa se razbune in urma evenimentelor de la Costesti. „Aici i-au prins ca pe iepuri. Unde sa fuga, ca e numai apa, iar podul avea tancul pe el. Le-au spart intii geamurile la masini si au aruncat lacrimogene. Pe urma, minerii ieseau cu miinile la ochi, iar aia ii asteptau si-i bateau pina nu mai puteau. Am vazut eu cum mascatii le luau conservele si paturile si ce mai aveau si ii rugau pe sateni cu ele, insa prea putini au luat. Cind au venit la ancheta sa spunem cum s-a intimplat, eu i-am spus colonelului Pasarica: «Ma, Oprica, nu stii, ma, ca ai vostri au spart si au jefuit?» El mi-a zis: «Taci, ma, dracu’, ca te aud astia de la Bucuresti!» Stiau toti, dar se faceau ca ancheteaza. Cica mascatii au fost suparati ca i-au batut minerii la Costesti si s-au razbunat. Ce stim noi? Nu stim decit ce am vazut, iar ce am vazut cica nu e adevarat“, spune „balastierul“.
„A zacut ca un ciine batut si nimeni nu s-a uitat la el“
Singurul miner care nu s-a intors nici macar mort de unde a venit este Constantin Harag, care avea 49 de ani. De loc din comuna Malini, judetul Suceava, Constantin a ramas pentru todeauna la Stoenesti. A fost omorit in bataie. S-a tirit in curtea vaduvei Iulica Badea si, plin de singe, s-a rezemat de pragul casei.
„Am auzit cum horcaia, dar nu am iesit afara, ca ne zisese unul sa intram in casa si sa stingem luminile. Nu stiu de unde a venit, dar trebuie sa se fi temut tare rau daca, atit de ranit de tisnea singele din el, s-a tirit pe prag, pe urma a sarit poarta si l-au gasit dimineata mort pe scaunul de la poarta. Am spalat singele cu furtunul. Am auzit ca l-au gasit si l-au dus la morga. E ingropat in cimitirul satului, ca n-a venit nimeni dupa el, ca era sarac“, spune femeia, cutremurindu-se la amintirea acelei nopti.
Crucea saracului
Provenit dintr-o familie cu sapte copii, din judetul Suceava, Harag plecase in Valea Jiului sa-si cistige piinea. Dupa ce a murit in bataie, oficialitatile au aflat ca era disponibilizat de mult. Nimeni nu a putut sa afle de ce se ducea el la Bucuresti. Plecat de sarac de acasa, ajuns sarac in Vale, Harag a fost inmormintat in cimitirul de la Stoenesti de primaria comunala ca toti saracii, fara capatii.
Liga minerilor, care a organizat o perioada parastasele crestinesti, l-a uitat, negasind banii necesari macar pentru o cruce de piatra. Ortacul se cufunda in uitare, iar la capatiiul lui nu mai arde nici o luminare. Noii lideri ai ligii sint prea ocupati cu tot felul de afaceri ca sa-si mai aduca aminte ca la Stoienesti zace unul dintre cei pe care Liga i-a dus la moarte!
