9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024

Scurte stiri

Femeile cu sterilet, interzise la Parchet

Jandarmii care asigura paza Parchetelor din municipiul Craiova au primit in dotare, de citeva zile, detectoare portabile de metale. Cu aceste aparate vor fi controlati, la poarta, toti cei care doresc sa intre la audiente sau sa poarte o discutie cu un procuror, masura fiind menita sa-i descopere pe indivizii care incearca sa intre inarmati in institutie.

Detectoarele de metale amintite sint deosebit de sensibile, fiind in stare sa depisteze chiar si bancnotele (care contin un fir metalic) ori pachetele de tigari (care au pe timbru o banda metalica). Alarma acestor aparate porneste si in cazul in care persoana controlata are in gura plombe metalice ori tije metalice in corp, acelasi lucru intimplindu-se si in cazul femeilor care au sterilete cu componente metalice. In aceste din urma cazuri, cum amintitele dispozitive medicale nu pot fi lasate la poarta sau prezentate la control, accesul va fi permis doar daca persoanele care au sensibilizat detectorul prezinta o adeverinta medicala din care sa rezulte ca au astfel de dispozitive metalice instalate in corp.

Ziua internationala a persoanelor cu handicap

Ziua internationala de solidaritate cu persoanele cu handicap se sarbatoreste in fiecare an pe 3 decembrie. In ultima vreme s-a incearcat sa li se acorde persoanelor cu handicap mai multe sanse de reintegrare in societate prin diverse programe. „Persoanele cu handicap sint unite de nevoia de ajutor. Trebuie sa intelegem ca si ele pot face ceva, ca stiu sa isi cistige existenta si nu trebuie sa poarte stigmatul handicapului. Asa cum sint, ele fac parte din lumea noastra, in care sintem toti egali“, sustine Loredana Ulei, sociolog in cadrul Directiei Judetene de Asistenta Sociala Dolj.

Doua spargeri intr-o noapte

Un cuplu de hoti din comuna doljeana Calopar a picat in bratele politistilor dupa ce a dat doua spargeri intr-o singura noapte.

Ion Lucan, din satul Salcuta al comunei doljene Calopar, a depus simbata dimineata o plingere la postul de politie din localitate, sesizind ca a fost calcat de hoti in noaptea precedenta. Fortind o fereastra a locuintei, hotii au patruns in casa si au sustras bunuri in valoare de circa 35 de milioane de lei. In citeva ore, politistii au reusit sa-i identifice pe hoti. Autorii spargerii sint Marius Florin Ruset, din localitate, si „ucenicul lui“, minorul Gheorghe M. Oamenii legii au avut surpriza sa constate ca acestia mai dadusera o spargere in aceeasi noapte de vineri spre simbata, la locuinta Linei Cimpeanu, tot din Calopar, de unde au sustras 223 kg de griu si 40 kg de faina.

Prejudiciul a fost recuperat partial, iar cei doi spargatori s-au ales cu un dosar penal pentru furt calificat, riscind sa-si petreaca urmatorii 15 ani in spatele gratiilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS