6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateZaibarul si mizeria fac casa buna in Piata Chiriac

Zaibarul si mizeria fac casa buna in Piata Chiriac

In timp ce edilii isi faceau campanie electorala la inaugurarea halelor din Piata Centrala, intr-un alt capat al Craiovei, in Piata Chiriac, comertul se desfasura nestingherit, dupa vechile tipare. Inghesuiala, miros pestilential cu iz de struguri, marfa vinduta direct de pe jos, de pe trotuarele care servesc, in acelasi timp, drept vitrine pentru eventualii clienti si mizerie cit cuprinde. Bilci in toata regula intr-o zi de duminica a recoltelor.

Cum culesul viilor este in toi, majoritatea comerciantilor se folosesc de ocazie pentru a-si vinde macar o parte din agoniseala de anul acesta. Ambalati in saci din plastic sau expusi chiar in lazile in care au fost culesi, strugurii tot pe trotuare erau asezati, la indemina clientului care isi putea umple din mers vehiculul cu marfa. Si ce daca incurcau circulatia, las’ ca agentul de politie care fluidizeaza circulatia e ocupat citiva metri mai incolo cu unu’ care si-a lasat papucul linga gramada de gunoi din mijlocul carosabilului. Pina ajunge politaiul la el, omul s-a si pornit spre casa cu caruta plina.

Aceeasi metoda e practicata de majoritatea comerciantilor, asa incit strada e mai tot timpul blocata, in timp ce agentul de circulatie isi consuma energia de pomana, alergind de colo-colo si gesticulind incruntat.

Struguri tricolori de Castranova

Impasibili la ce se intimpla pe strada, cei care o blocheaza – clienti si comercianti la un loc – isi vad de treburile lor. „6.000 ananasul si 5.000 ala de zaibar“, raspunde o batrina unui client care se uita cu interes la strugurii negri din lazile asezate stiva pe trotuar, chiar in gura pietei. „Mai ieftini nu-i dau, ca nu ma mai aleg cu nimic. Si asa ii dau de pomana. Deh, daca erau struguri straini, ii dadeam repede si luam pe ei si 60.000“, spune batrina Ioana Bitina, de 56 de ani, din Castranova, suparata ca dupa o zi de stat in soare nu reusise sa vinda decit trei lazi.

Citiva metri mai incolo dam de un alt locuitor din Castranova, iar acestuia ii merge bine treaba. Sta de citeva ore si a reusit deja sa-si vinda toata marfa. Omul ne explica imediat care e secretul reusitei.

„Doar am fost primar si presedinte de CAP, chiar sef de magazin la cooperatie… Acum sint pensionar, dar tot stiu cum merge treaba cu comertul“, sustine Dumitru Clincea.

Fostul primar, mare viticultor in prezent, a reusit sa vinda din recolta proprie peste 1.300 de kilograme de struguri – zaibar si rosioara. „Acu’, cica trebuie sa desfiintam viile noastre cu zaibar, ca asa zice Uniunea Europeana. Pai aia de la UE nu stiu nimic, pentru ca zaibarul e puterea olteanului. Oltenii nu pot fara el, asa ca mi se pare o prostie sa nu ne mai dea voie sa-l cultivam“, a adaugat Clincea, in prezent presedinte al filialei din Castranova a Partidului Romania Mare, furios pe „europenii astia care nu ne lasa sa traim“.

„Sa vina UE sa-mi guste zaibarul“

Mai departe, dar si mai ocolit de clienti, un taran din Bechet cu o duba Peugeot umpluta cu saci de struguri inca spera ca va gasi cumparatori pentru marfa lui.

„E o mare porcarie organizarea de aici! De 30 de ani vin aci sa vind struguri si nu s-a schimbat nimic. Tot inghesuiala, tot mizerie, nimeni n-a facut nimic pentru piata asta. Ne-ar trebui si noua niste tarabe, niste cintare, dar astia nu stiu decit sa ne ia bani pe taxe si atit“, a mentionat Gicu a lu’ Toci, din Bechet. Omul era nemultumit si de faptul ca pretul strugurilor e mult prea mic fata de investitia si munca pe care o presupun cultura vitei-de-vie:

„Strugurii sint 5.000 de lei kilogramul, iar vinul e 10.000 de lei litrul, pe cind un suc – si ala din chimicale – e de trei-patru ori mai scump. Nici cheltuielile nu ti le scoti, darmite munca. S-apoi, ideea alora de la UE sa renuntam la zaibar e mare prostie. Pai sa vina UE la mine sa le dau sa-l guste, ca-si schimba parerea!“.

Inghesuiala, struguri storcositi pe trotuare, roiuri de muste biziind, bataie pe berea vinduta la crisma din colt, claxoane, masini parcate alandala, politisti disperati, asa arata Piata Chiriac ieri, de Ziua Recoltei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS