9 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024

Scurte stiri

PNTCD a capatat un singur post in CA-urile regiilor

Filiala craioveana a PNTCD s-a ales cu un singur reprezentant in consiliile de administratie ale regiilor din subordinea consiliului local, din cauza ca doi consilieri, membri ai acestei formatiuni politice, au migrat la alte partide. Primul care a plecat a fost Dragos Cotarcea, care s-a inscris in PNL in urma cu aproape doua luni, urmat recent de consilierul Florin Stanescu, acum, membru al Actiunii Populare. In sedinta extraordinara de miercuri a consiliului local, atunci cind s-au validat propunerile partidelor pentru CA-urile regiilor, singurul taranist ramas in consiliu, Emil Dumitrescu, a cerut a doua oara suspendarea mandatului lui Cotacea (fugarul la PNL) pe motiv de cumul de absente la sedinte. Implicit, in locul lui urma sa fie numit un consilier propus de taranisti si astfel partidul sa capete mai multe posturi in CA-uri, insa, cu numai zece sustinatori, propunerea nici macar nu a intrat pe ordinea de zi. In consecinta, cei mai multi reprezentanti ii are PSD-PSM (11), urmat de PD (trei), PRM si PNL (cite doi) si de PNTCD si PER (cite unul).

Un singur cintar pentru biscuiti si detergent

Inspectorii mehedinteni de la Protectia Consumatorului au verificat in ultimele zile opt magazine si doua café-baruri din comunele Salcia, Vrata si Cujmir. Au fost depistate la comercializare produse cu abateri de informare-etichetare, in valoare de 2,3 milioane de lei. Produsele si preparatele din carne, respectiv salam si sunca afumata, dar si produsele alimentare oferite spre comercializare la vrac, respectiv napolitane, biscuiti, vegeta si alune, nu aveau mentionate numele si adresa producatorului, compozitia si termenul de valabilitate. Alte abateri depistate de inspectorii OJPC Mehedinti au fost: comercializarea produselor in conditii de igiena necorespunzatoare, cintarirea mai multor sortimente de produse pe un singur cintar, de catre o singura vinzatoare care nu se spala pe miini dupa fiecare operatiune. Au fost oprite temporar de la comercializare, pina la incadrarea in prevederile legale, produsele cu abateri de informare- etichetare si au fost aplicate zece sanctiuni contraventionale, in valoare de 23,5 milioane de lei.

Precipitatii de 110 litri pe metrul patrat in Balta-Mehedinti

Potrivit prognozei meteorologice intocmite pina la sfirsitul acestei saptamini, ploile se vor abate asupra judetului Mehedinti, iar cantitatile de precipitatii vor depasi frecvent 60 de litri pe metrul patrat. Expertii Ministerului Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului avertizeaza asupra pericolului unor eventuale inundatii cauzate de cantitatile mari de precipitatii care ar urma sa cada in urmatoarele trei zile, fiind asteptate cresteri de debite ale riurilor, in special cele scurte din zonele de deal si munte, unele depasind chiar cotele de aparare. Precipitatiile cazute in ultimele 48 de ore au fost cuprinse intre 23,5 litri pe metrul patrat la Corcova si 110 litri pe metrul patrat la Balta, dar nu au provocat pagube materiale. Potrivit inginerului Stefan Tolos, de la CN Apele Romane Mehedinti, nivelurile pe toate cursurile de apa sint deocamdata sub cotele de atentie, fiind doar in usoara crestere. Specialistii Sistemului de Gospodarire a Apelor Mehedinti vor monitoriza in permanenta, in perioada urmatoare, toate riurile interioare, pentru a preintimpina aparitia oricaror evenimente nedorite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS