16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Scolari de poliester

„Unele uniforme nici macar cirpe nu pot fi numite“, a spus Nuta Cojocaru, inspector al Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului Gorj

Majoritatea uniformelor pentru elevi care se vind in pietele din Tirgu Jiu au o compozitie aproape suta la suta de poliester, rare fiind cazurile in care uniformele sint din bumbac. Pe linga faptul ca sint de proasta calitate, uniformele mai sint si scumpe. Preturile de pe piata variaza intre 160.000 si 200.000 de lei, o uniforma de proasta calitate, realizata in totalitate din poliester, care nu protejeaza prea mult impotriva frigului.

„Ce sa facem? Ne uitam, alegem, dar tot ce este pe piata cumparam. Nu putem sa il trimitem in clasa I fara uniforma. Am dat atitia bani pe rechizite, mai dam si pentru uniforma, ca peste citeva zile incepe scoala. Am cautat si de bumbac, insa nu am gasit pina acum“, a spus Cristina Bojan, din Tirgu Jiu.

Cusaturi neuniforme sau desfacute

Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului Gorj a controlat in ultimele zile 12 agenti economici care vind uniforme pentru elevi in Piata 9 Mai si in Piata Centrala. Inspectorul Nuta Cojocaru a spus ca foarte multe din uniformele de pe piata provin din stocul de anul trecut si multe dintre acestea ar trebui trecute la rebuturi.

„Etichetele lipsesc. Nu se mentioneaza denumirea produsului. Nu exista sediul importatorului sau al producatorului. Am gasit uniforme cu cusaturi neuniforme sau chiar desfacute si pline de praf. Unele nici macar cirpe nu pot fi numite. Cum sa imbraci copilul cu o cirpa? Eu, una, nu as lua o astfel de uniforma. Am gasit si un magazin care avea uniforme de bumbac, care nu s-au vindut fiinca erau prea scumpe. Oamenii prefera sa cumpere uniforme de proasta calitate pentru ca sint mai ieftine. Unele sint chinezesti, facute in angrourile din Bucuresti“, a afirmat inspectorul Cojocaru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS