16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRetea de gaze in 17 localitati

Retea de gaze in 17 localitati

Investitia este estimata la peste 200 de miliarde de lei

Consiliul Judetean Gorj si Compania Nationala a Lignitului Oltenia (CNLO) au semnat un protocol de colaborare, in vederea realizarii retelei de gaze pentru 17 localitati din judet.

O contributie insemnata la aceasta investitie o va avea si societatea TRANSGAZ Medias, care urmeaza sa semneze, de asemenea, protocolul incheiat intre consiliul judetean si CNLO.

Realizarea conductei de transport gaze de inalta presiune Turcinesti – Motru va fi demarata in acest an si va incepe cu localitatile Motru, Ciuperceni, Godinesti si Tismana. Constructorii si-au propus ca, pina in noiembrie, in cele patru localitati sa fie data deja in folosinta reteaua de gaze. Restul investitiei, de pina la 17 localitati, este estimata sa se finalizeze in maximum doi ani.

CNLO va investi peste 100 de miliarde de lei

Compania Nationala a Lignitului Oltenia va investi in reteaua de gaze Turcinesti – Motru aproximativ 100 de miliarde de lei. Conform protocolului, Compania are ca obiectiv executarea retelei de gaze in zonele unde au fost stramutate case din regiunile afectate de activitatea exploatarilor miniere.

„Consiliul Judetean va investi 25 de miliarde de lei, iar CNLO are sa introduca gaze, conform proiectelor pe care le au dinsii de stramutare de case care sint construite sau urmeaza sa fie construite in zone care sint de-a lungul conductei. Este vorba de circa 100, chiar 150 de miliarde de lei. Cea de-a treia parte din acest protocol este TRANSGAZ Medias, care si-a propus sa investeasca aproximativ 100 de miliarde de lei“, a declarat Nicolae Mischie.

Pe 15 aprilie, cele trei parti se vor intilni la Tirgu Jiu, pentru a pune la punct detaliile inceperii construirii conductei de gaze, dupa care va urma o vizita a intregului traseu pe unde va trece conducta. De reteaua de gaze vor be-

neficia comune mari, precum: Balesti, Cilnic, Pades, Catunele, Arcani, Runcu sau Lelesti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS