« Alte articole din categoria Actualitate
Ca sa nu mai plece afumati de la serviciu
Edilii investesc in sobe
Actualitate - • Bogdan GROSEREANU
(citeste alte articole de acelasi autor »)Primaria Farcasu este un adevarat santier in lucru. Daca vrei sa ajungi in audienta la primar sau la secretar sa-ti elibereze niste acte, risti sa-ti pice mortarul in cap si sa stergi varul de pe pereti. Si asta pentru ca, in prag de Sarbatori, edilii comunei si-au adus aminte ca trebuie sa faca „micile“ reparatii la sediul primariei.
Din cauza sobelor invechite, toti salariatii riscau sa se intoxice cu fum. Anii trecuti, mai multi dintre functionari au cazut victime, plecind acasa afumati la propriu.
„Am alocat de la bugetul local 70 de milioane de lei pentru reparatiile astea, ca iesea fum si ne intoxicam in birouri. Daca tot ne-am apucat, am hotarit sa reparam si acoperisul si sa punem gresie in sala de sedinte, ca nici sala de sedinte nu aveam. Ne inghesuiam cu totii in vreun birou. Acuma, daca ne prinde zapada in reparatii, nu avem ce sa facem, asta este“, spune Dumitru Mihailescu, secretarul primariei.