Nu au mincat niciodata pe saturate, nu au dormit niciodata neinghesuiti, nu au avut nici un „azi“ in care sa nu se intrebe „ce va fi miine?“. Cu toate acestea, pentru fratii Constantinescu, cel mai important lucru este sa fie impreuna: ei patru si parintii. Au invatat cit de mult inseamna familia in anul in care au fost nevoiti sa stea la un centru de plasament. Acolo aveau conditii pe care nu le avusesera niciodata acasa, dar au suferit in fiecare clipa ca au fost despartiti de mama sib de tatal lor. Familia reintregita locuieste acum intr-un camin de nefamilisti, in lipsuri si mizerie. Dar asta nu ii afecteaza atit de mult cit faptul ca Marian, unul dintre frati, este bolnav de inima si trebuie operat. Ar face orice sacrificiu pentru el, insa situatia lor era disperata inainte de a se intimpla acest necaz.
Stefan si Iboica Constantinescu sint casatoriti de 20 de ani si se considera niste parinti binecuvintati: au patru copii cuminti, isteti si iubitori. Saracia nu i-a inrait, ca pe altii, ci dimpotriva, i-a unit mai mult. Locuiau intr-un camin din Isalnita, pina cind propietarul a vindut terenul. Au mai stat acolo trei ani, fara curent electric, fara lemne. In cele din urma, au fost alungati. S-au mutat tot intr-un camin de nefamilisti, in Craiova, gazduiti de sora Iboicai, care a fost de acord sa imparta camera in doua, printr-un paravan. Atunci s-a intimplat necazul. Marian se simtea rau din ce in ce mai des si, la un control de rutina, baiatul a fost diagnosticat cu numeroase afectiuni la inima: cardiomiopatie, insuficienta mitrala gradul II, insuficienta cardiaca etc. Suficiente cit sa fie nevoie de o interventie chirurgicala.
„M-a durut sufletul sa ii las acolo…“
Disperati si lipsiti de orice posibilitate materiala, sotii Constantinescu au cerut ajutor Directiei pentru Protectia Drepturilor Copilului (DPDC). Au fost sprijiniti, Marian a beneficiat de asistenta medicala competenta, de tratament si consultatii la Spitalul Fundeni din Bucuresti. Timp de un an, el, Gabriela si Ionut, fiind cei mai mici dintre frati, au locuit intr-un centru de plasament, perioada in care s-au mai intremat si starea sanatatii lui Marian a mers spre bine.
„M-a durut sufletul sa ii las acolo, dar n-am avut ce face. In ce conditii traiam noi… Mai mult de un an nu am putut sa-i tin la caminul de copii. Plingeau ca vor acasa si incepusera sa faca numai prostii ca sa ii dea afara. I-am luat acasa. Asa i-am obisnuit de mici, am fost mereu nedespartiti, mereu alaturi de ei si nu se obisnuiesc fara noi. Lui Marian, oricum, nu aveau ce sa ii mai faca. L-au ajutat cu medici, cu medicamente, dar el are nevoie neaparat de operatie si mai bine il tin sub ochii mei, decit plecat. Din cauza asta nici nu am mai lucrat. Am stat cu copiii acasa. Datoram multe DPDC; chiar dupa ce copiii au plecat de la centru, am fost ajutati cu alimente. In decembrie, este ultima luna cind mai primim ceva de la ei“, spune mama copiilor cu ingrijorare.
In ciuda saraciei, nu au renuntat la scoala
Cel mai mare dintre fratii Constantinescu, Petre, are 19 ani si s-a alaturat parintilor in grija pe care le-o poarta celorlalti copii. Munceste cu ziua, la o firma de constructii, pentru ca fratii lui sa aiba ce minca si sa poata merge la scoala.
„Azi are de lucru, miine nu se stie… Asa e la patron. Si nevasta-mea a muncit la fel inainte de a se imbolnavi copilul: cu ziua, fara carte de munca. Dintre toti, numai eu sint angajat cu acte in regula: operator chimist cu un salariu de 2.200.000 de lei. Acum ne-a bagat in concediu fara plata. Sa dea Domnul sa-mi pastrez serviciul, ca altfel ajungem toti pe drumuri!“, ofteaza Stefan Constantinescu.
Ceilalti copii sint Ionut, de 16 ani, elev in clasa a IX-a la Liceul „Constantin Brancusi“, si Gabriela, mezina familiei, eleva la Scoala nr. 34. Ei nu au renuntat la scoala, chiar daca saracia ii lipseste de conditiile necesare pentru a invata.
Cei sase membri ai familiei Constantinescu au uitat de mult ce inseamna sa traiesti omeneste. In camaruta strimta si mizera, copiii au agatat pe un zid o salba colorata care clipeste slab. „Asteapta sarbatorile“, zimbeste trist mama lor. Niste sarbatori sarace, lipsite de bucurie, cu un Mos Craciun care a uitat demult sa mai vina si un an nou care nu aduce nimic bun. „Numai de am fi sanatosi!“, sopteste ca pentru ea femeia, mingiindu-l pe crestet pe Marian.
