Toata viata a fost profesor in Sadova. Un an numai, dupa ce s-a insurat, a plecat la Dabuleni sa vada cum e si fara parinti, si fara socri. In scurt timp si-a dat insa seama ca nu merita efortul…financiar si s-a intors. „Atunci, avantaj Nastase! Pe loc s-au redus cheltuielile“, zimbeste intr-o parte Stefan Mihaescu, aducindu-si aminte de ale tineretii valuri. Anii au trecut unul cite unul, nici ca simtea cum trece vremea linga Dorina, Dumnezeu s-o aiba in paza lui! Tineri si frumosi amindoi si, curind, parinti. Au avut noroc de doi baieti, Liviu si Mugur. Intr-o familie de dascali din tata in fiu, copiii nu puteau avea o soarta nefericita. Primul nascut a ajuns inginer in Craiova. Al doilea a avut norocul lui, lucreaza pe undeva pe la televiziune, intr-un grup umoristic – Vacanta Mare ii zice. In ultimii ani a facut ceva cariera, iar lumea il mai cunoaste dupa numele unuia dintre personajele pe care le interpreteaza: Garcea.
„Nu prea am poze sa va arat, ca le-am dat lor pe toate“, zice Stefan Mihaescu, cum ne vede, de parca ar fi stiut ce vrem sa vorbim. „Dar va spun tot ce vreti…“ Isi trage un scaun la masa si se apuca de povestit. „Nu
m-am gindit niciodata ca va ajunge aici. Recunosc – si nu pentru ca sint tata – am avut copii destepti, inteligenti. Ii ducea mintea de mici. La prostii, mai ales. Mi-aduc aminte cum ii linistea nevasta-mea: o palmuta mica, dar usturatoare. Eu nu prea ma bagam la partea asta educativa. Eu ii luam la pescuit. Si stiu ca au facut o pasiune pentru undita. Cit era ziulica de lunga, erau la balta. A, ca-mi adusei aminte! Se duceau la una din sat sa ia rime. Nu-i suporta, ii ocara de fiecare data, dar nici ei nu erau usa de biserica. O chema Leana a lui Cirju, de unde si Leana a lu’ Costel pe care acum o stie toata lumea… “
Stefan isi mai aprinse o tigara. Are chef de vorba, mai ales cind lumea il intreaba de copii. E mindru de ei, de cel mic in special, caci il cunosc toti. De fapt, cu oricine s-ar intilni, trebuie sa raspunda la intrebarile obisnuite: ce mai face Garcea?, cit cistiga?, dar pe unde are casa?, cum a copilarit?. Stefan a invatat pe dinafara si intrebarile, si raspunsurile. E pregatit de fiecare data. Atunci cind, insa, cineva il intreaba ce mai face el, cum o mai duce, se retrage numaidecit. Parca n-ar avea ce spune, parca nu-i vine sa creada ca ar interesa pe cineva viata lui.
„Eu imi pierd vremea care mi-a mai ramas cu oamenii astia de la mine. Mai pun mina sa-i ajut, ca nu pot doar sa stau. La televizor nu prind decit romanii 1 si 2 si bulgarii. Dar ma uit la telenovele“. O femeie intra in camera cu cafeaua. „Uite, cu Stela ma uit. Amindoi sintem morti dupa pasiune. Numai ca ea le pierde mai des, ca are treaba, si atunci stau eu ca sa-i povestesc “.
Stela este femeia care, de cind a murit sotia lui Stefan, are grija de gospodarie si de batrin. Sta in sat cu sotul si copiii, dar nu lipseste de la serviciu nici o zi, pentru ca fara ea treaba n-ar mai merge. Cind vine la lucru, il ia si pe Dorin, baiatul ei cel mare.
„Ne uitam amindoi la meciuri. N-am vazut copil ca asta sa stie toti fotbalistii!“, il lauda Stefan cu drag pe baiat. Pe chipul batrinului se citeste dragostea. Nu e al lui, dar il iubeste ca si cind ar fi, doar sint nedespartiti. Chiar s-a interesat de o scoala de fotbal unde sa-l inscrie, caci prea ii place sportul. Iar Stefan vrea neaparat sa-l ajute, acum, cind putini mai vin la el sa ceara ceva. Nu trece mult si iar se apuca sa povesteasca.
„Nu stiu daca m-am certat vreodata cu Mugur. De fapt, nici serios nu cred ca am vorbit de prea multe ori. Doar asa, la deruta. O singura data am avut o discutie serioasa, cind mi-a spus prima data ca se insoara…Era in anul intii de facultate, la Craiova. Am primit un telefon de la bunica-sa. Era disperata ca baiatul e hotarit sa se insoare. In trei sferturi de ora am fost la ei, i-am dat afara pe toti din bucatarie si am ramas doar noi doi, ca intre barbati. Mugur luase o mina serioasa. A inceput sa-mi spuna ca s-a gindit ca bine ar fi sa aiba casa lui, sa se adune si el de pe drumuri. Ma, zic, dar imprastiat mai esti! Nu mi-a luat mult sa-i explic ce si cum. La sfirsit mi-a zis doar: <<Nu ma mai insor, gata, da-o dracu’!>>“
Rasfoind niste hirtii, Stefan gaseste o adeverinta de identitate. „I-am facut-o cind si-a pierdut buletinul, prin ’93. N-o arunc, ca poate il mai pierde…“ Stefan Mihaescu se uita cu drag la teancul de diplome, hirtii invechite de vreme.
„Dupa ce mi-a murit sotia, am fost la copii: un an la Liviu, un an la Mugur. A fost bine, nu ma pling, dar eu sint batrin. Nu trebuie sa-mi spuna nimeni – si nici nu mi-a spus cineva – dar simt eu ca locul meu e aici, in casa mea. Si ma descurc, cu ce ma ajuta ei, cu pensia de fix 1.937.000 lei… Poate mi-o mai recoreleaza o data, sa mi-o faca de doua milioane si un leu…Nici nu-mi trebuie mai mult. Oricum, am apartament – ma asteapta! – linga sotie, de unu’ pe doi…“
