21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNegocierile pentru privatizarea ELECTROPUTERE Craiova au esuat

Negocierile pentru privatizarea ELECTROPUTERE Craiova au esuat

• Reprezentantii GENERAL Motors nu s-au prezentat la discutii • APAPS va decide zilele urmatoare daca va relua procesul de privatizare • O parte dintre salariati risca disponibilizarea

Ieri ar fi trebuit sa aiba loc, la sediul APAPS Bucuresti, o noua runda de negocieri intre Autoritatea Romana pentru Privatizare si consortiul GENERAL Motors (GM), pentru vinzarea pachetului majoritar de actiuni la ELECTROPUTERE Craiova. Conducerea fabricii si reprezentantii APAPS au avut insa parte de o surpriza de proportii. Nimeni nu a venit la negocieri, desi cei de la GM au fost asteptati intreaga zi.

Directorul general de la ELECTROPUTERE Craiova, Petru Sabaila, a declarat:

„Nu a avut loc nici o negociere. In zilele urmatoare, APAPS, care detine 62,4 la suta din actiuni, va trebui sa hotarasca daca intrerupe negocierile si reia procesul de privatizare“.

De precizat ca intilnirea de ieri trebuia sa fie a cincea runda de negocieri cu GENERAL Motors, fiind asteptata cu infrigurare atit de conducerea fabricii cit mai ales de salariati. Din lipsa de comenzi, circa 500 de angajati risca sa isi piarda locurile de munca.

„Reprezentantul consortiului nu este in Romania“

„Am inteles ca reprezentantul consortiului, Charles Mann, nu este in Romania, dar ar fi lasat un plic cu detaliile pentru ultima oferta de cumparare depusa de GENERAL Motors. Privatizarea a mers in paralel cu derularea unui contract de reparare a locomotivelor pe care GM l-a incheiat cu CFR, contract care se pare ca nu s-a finalizat. In plus, privatizarea mai depindea si de obtinerea celor 100 de milioane de dolari de la o banca japoneza, pentru contractul pe care GM l-a cistigat in Romania. Eu cred ca trebuie sa ne gasim si alti parteneri, deoarece ELECTROPUTERE are patru ramuri de activitate, fabricarea si repararea locomotivelor fiind numai una dintre ele“, a spus liderul de sindicat de la ELECTROPUTERE, Aurel Bojenoiu.

Ultima data cind Charles Mann a fost prezent la Craiova, sindicatul a formulat cereri privind salarizarea si a cerut garantii ca, in cazul in care va prelua intreprinderea, concernul amintit nu va face disponibilizari in urmatorii doi ani de activitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS