Traditia isi pierde urma

Batrinii care au mai ramas in satul Cernat, care apartine de comuna Sopot, isi mai aduc aminte ca, in urma cu 40 de ani, satul se numea Minastiricea. Numele ii venea de la o minastire facuta cu citeva sute de ani in urma de capii unei osti aflate in retragere si care si-a ingropat mortii sub coama dealului din stinga piriului Recea. Ca sa nu uite locul, ostenii au ridicat o bisericuta din lemn. Cu timpul, bisericuta s-a prapadit, dar satenii, ca sa pastreze locul sfint pe care-l pomenisera din mosi-stramosii, au ridicat o cruce din care n-a mai ramas decit stilpul infipt in pamint.

„In perioada comunista, spune Dumitru Iancu, nu dadea bine sa ne cheme pe noi Minastiricea si ne-au impins sa schimbam numele satului. Pina la urma i-am pus numele dupa un general care a umblat pe aici cu ostile. Acum, dupa revolutie, oamenii au vrut sa-i zicem satului ca la inceput. Eu, care am fost consilier, am propus in sedinta de consiliu si s-a aprobat, dar cred ca primarul nu a mai facut nici un demers.“

In Minastiricea, cum le place celor 80 de suflete sa zica, nu s-a schimbat nimic de multi ani. Singura binefacere a civilizatiei este curentul electric. Aici oamenii muncesc si acum pamintul cu boii si cu plugul. Pentru ca satenii stiu ca in zonele de deal boul face mai multi bani decit tractorul cumpara si vind perechea cu 40 de milioane de lei. Si aici, ca in toata comuna, nu s-a recoltat un bob de griu si toata speranta le este in finul de pe dealuri si in cele citeva animale de pe linga casa. Constantin Stuparu, om de 65 de ani, tine si acum 100 de oi, o pereche de boi, 17 capre si o vaca. „Nu stiu cum o sa le scot in primavara. Vin si ne roaga sa le vindem in hal de pret. Acum pe o oaie de-a mea nu-mi dau mai mult de doua milioane de lei. Lina o achizitioneaza unii de la Sibiu pentru 15.000 de lei pe kilograme. Ce sa facem, asa ne-am invatat“, spune nea Costica Stuparu, care zice ca-i cioban de cind se stie, dar nu a facut niciodata brinza.

Pina in centrul comunei sint sase kilometri pe care daca ploua nu te mai aventurezi decit atunci cind te impinge nevoia de la spate. Drumul e neasfaltat, iar cele citeva masini de piatra insirate pe unele locuri abia daca incetinesc viiturile care se prabusesc de pe dealurile din jur. Minastirenii sint mult prea departe de soselele asfaltate pe care mai trec din cind in cind oficialitatile, care din patru in patru ani le promit ca, macar, o sa le pietruiasca drumul catre… civilizatie.