16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Stiri diverse

17 primari din Gorj risca sa ramina fara salarii

Primarii celor 70 de comune din Gorj au termen ca, pina la sfirsitul acestei luni, sa elibereze in total 1.000 de titluri de proprietate. 17 dintre acestia sint deja in vizorul autoritatilor gorjene, deoarece in sase luni nu au reusit sa semneze decit zece titluri de proprietate. Ei risca sa ramina fara salariu, sanctiune care urmeaza sa fie aplicata in cazul in care numarul titlurilor de proprietate ramine acelasi si in aceasta luna: „ Acesti primari trebuie sa vina la noi cu sarcinile de lucru stabilite si pentru ceilalti angajati din primarii. In cazul in care aceste sarcini nu vor fi indeplinite, vor ramine fara leafa si cei care fac parte din comisiile locale“, a spus subprefectul de Gorj, Eugen Vilceanu.

(M.C.H.)

Zece voluntari le-au explicat severinenilor riscurile consumului de droguri

Statisticile intocmite in ultimii ani demonstreaza ca Romania s-a transformat dintr-un teritoriu de tranzit pentru droguri si intr-o piata de desfacere. Locurile cele mai frecvente in care se consuma si se distribuie drogurile sint localurile de distractie unde se aduna multi tineri, in special discotecile. De asemenea, droguri se consuma si in incinta unor institutii de invatamint. Cu aceasta ocazie, zece voluntari ai Centrului de Prevenire si Consiliere Antidrog din Drobeta Turnu Severin au iesit miercuri pe strazile municipiului, pentru a-i convinge pe severineni, in special pe tineri, sa nu consume droguri. Actiunea a fost sprijinita de catre Directia de Sanatate Publica Mehedinti si de politia municipala.

(F.L.)

In Olt, se cumpara motorina pe bonuri valorice

Valoarea bonurilor valorice pentru motorina, distribuite de Directia Agricola Olt in teritoriu pina in prezent, a depasit 8,8 miliarde de lei. Cele mai multe bonuri au fost solicitate de societati agricole mari, constituite in asociatii mari. Pina in prezent, suma cea mai mare in acest sens, aproape un miliard de lei, a fost trimisa in comuna Visina. SC CORIAS SA din Corabia se afla pe locul urmator, apoi SC POIANA SA Radomiresti si in comuna Valeni. Inginerii agricoli din judet au apreciat ca valoarea totala care ar trebui acordata in acest an pentru motorina s-ar situa in jurul a 100 de milioane de lei.

(M.M.)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS