De citiva ani, satenii si animalele sufera de sete
Vechi de aproape 100 de ani, satul Rogojeni se afla la aproximativ cinci kilometri de orasul Carbunesti si la aproape 50 de ani de civilizatie. De cind Constantin Rogojanu, un vechi boier care a detinut terenuri pe unul din dealurile de linga Carbunesti, a ridicat prima casa, in acest loc nu s-a construit prea mult. Acum sint doar 14 case si vreo 20 de oameni. De fapt, aceasta mica asezare exceleaza la capitolul „doar“ si acest lucru se poate constata usor la fata locului. Aici exista doar un cal, doar doua vaci, un singur scolar si un singur izvoras de apa. Iar lipsa apei este una dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta localnicii. Acestia sufera de mai multi ani de sete, traind in acelasi timp cu speranta ca cineva va veni sa foreze un put in sat.
Doua treimi din satenii din satul Rogojeni au depasit virsta de 65 de ani, unele case fiind deja pustii. Copiii au plecat de mult la oras, fara sa se mai gindeasca la cei batrini, care au ramas sa ingrijeasca de gaspodarii, ca de animale nici nu se mai poate vorbi. Oamenii de aici isi aduc aminte cu placere de vremurile cind se duceau la cimp cu vacile sau cind aduceau lemne cu caruta de la padure. In cele opt familii, care au ramas in Rogojeni, nu exista decit o singura persoana care mai lucreaza. Acesta are o mica afacere la Tirgu Jiu, restul satenilor fiind ocupati cu lucrul la cimp, cu ingrijirea pasarilor si a porcilor. Spre invidia celor din sat, un cetatean are si citeva oi. Desi nu au apa, oamenii si-au facut si gradini, unde incearca sa mai produca ceva cartofi, porumb si ceapa pentru iarna. Viata intr-o comunitate uitata de lume este extrem de grea, mai ales pentru cei mai in virsta. De fapt, in ceea ce ii priveste pe rogojeni, singura legatura cu civilizatia o reprezinta curentul electric si cele patru televizoare alb-negru, care mai functioneaza.
„Setea ne usuca sufletele“
Cu toate ca in anumite locuri este din abundenta, la Rogojeni apa reprezinta un bun al carui pret nu poate fi calculat. Daca oamenii pot merge in alte locuri pentru a o aduce, cu animalele este cel mai greu. Este greu de crezut, dar la Rogojeni nu exista nici macar o fintina, singura sursa de apa fiind un put adinc de vreo zece metri, aflat la poalele dealului, la intrarea in sat. Pentru a avea apa proaspata in case si pentru a potoli setea celor citeva animale, satenii coboara 200 de metri cu damigenele si galetile, la izvorul din vale. Aici, apa este deja pe terminate, izvorul din acest loc fiind singurul unde apa este curata. Din cauza ca nu a mai plouat de citeva luni, localnicii se tem ca la vara vor fi nevoiti sa vinda si cele citeva vite care le-au mai ramas. In urma cu doi-trei ani, satul a avut o fintina, care insa a secat. Conducerea Primariei Carbunesti le-a promis de mai multe ori satenilor ca le va sapa un put, insa, pina in prezent, nu s-au gasit nici bani, si nici o societate dispusa sa investeasca in setea oamenilor. Acestia abia asteapta sa vina cineva cu suflet sa ii ajute, fiind hotariti chiar sa contribuie cu cit vor putea. „Noi sintem batrini, mai suportam, dar animalele si pasarile pe care le mai avem prin curte ce sa faca? Nu stiu daca voi apuca ziua in care sa vad apa, aici, in sat, dar poate ca o mai veni un copil, s-o mai trage careva pe la tara. Ei ce o sa bea? Acum o sa raminem si fara izvor, ca anul asta ne-a ocolit ploaia. Nici nu mai vorbesc ca, daca arde ceva, nu avem cu ce sa stingem focul“, a spus Maria Petrica, de 80 de ani. In ciuda lipsurilor de tot felul, satenii din Rogojeni se bucura de privilegiul unei intimitati aparte, proprie unei comunitati rupte de civilizatie. Ei nu vor sa isi caute rostul intr-un loc mai bun, fiind convinsi ca intr-o zi se va schimba ceva si in marea lor familie, compusa din 20 de persoane.
