Pentru Dumitru Vlad, viata a devenit o povara. Aflat pe drumuri la 55 de ani, fara casa si familie, barbatul doarme intr-un tub de BCA, sta printre gunoaie si maninca o data la trei zile. Dumitru nu si-a pierdut insa speranta si crede ca inca este posibil ca intr-o zi norocul sa ii surida si lucrurile sa se schimbe. Este inca in putere si o familie care sa aiba nevoie de el pentru a-i ingriji gospodaria ar putea fi colacul de salvare pentru Dumitru.
Dumitru poate spune ca a fost dintotdeauna lipsit de noroc. Cind avea numai 24 de ani, sotia i-a murit intr-un accident si a ramas sa creasca singur baietelul lor de nici doi ani. „L-am crescut cum am crezut eu mai bine. Drept rasplata, cind a crescut, m-a aruncat in strada. Am avut un apartament cu doua camere in Craiovita pe care l-am vindut, dupa care am cumparat o garsoniera. Mi-au ramas zece milioane pe care mi le-a mincat fiu-meu. La fel si banii de pe garsoniera, pe care, de asemenea, am vindut-o“, a spus barbatul, stergindu-si lacrimile cu dosul minecii.
Alungat cu ciinii de sub scarile unei statii de salvare
Dumitru a locuit un timp in Caminul de Batrini din Craiova, de unde a fost dat afara pentru ca nu si-a platit restantele de sapte milioane de lei si pentru ca mai are un mare defect: a cazut in patima bauturii. „Am ramas fara familie, fara prieteni, sint al nimanui… Singurii prieteni pe care ii mai am sint tutunul si paharul …Si, poate, Dumnezeu“, a spus cu amaraciune barbatul. De cind a plecat din camin, Dumitru a dormit pe unde a apucat. Alungat cu ciinii de sub scarile unei statii de salvare, barbatul si-a gasit refugiu intr-un tub de BCA care i-a devenit „domiciliul stabil“. Un pulover imprumutat de la o cunostinta a rezolvat problema frigului, cel putin cit toamna mai este blinda, iar de mincat, nici nu isi mai aminteste de cind nu a mai pus ceva in gura.
„Sint inca in putere si vreau sa muncesc“
Dumitru crede in Dumnezeu si spera cu tarie ca nu isi va petrece restul zilelor intr-un tub de BCA. Are o pensie de aproape doua milioane si ar vrea, daca ii ajung banii, sa isi inchirieze o camera, cit de mica. Dar cea mai mare dorinta a lui este sa gaseasca pe cineva care sa-l plateasca pentru a avea grija de gospodarie. Nu neaparat banii sint importanti pentru el, ci un loc de unde sa nu mai fie gonit si o bucata de mincare pe care sa nu o cerseasca: „Sint inca in putere si vreau sa muncesc. Daca cineva ar fi de acord sa am grija de gospodaria lui ar fi o mare bucurie pentru mine“. Deocamdata, Dumitru isi petrece zilele cautind prieteni care l-au uitat de mult si rude care nu mai vor sa stie de el. Cind se insereaza, se intoarce, de cele mai multe ori flamind, in tubul de BCA si se chirceste ca un ciine vagabond, cu speranta ca in ziua urmatoare va parasi pentru totdeauna acest loc.
